spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEconomicPreavize la CE Turceni

    Preavize la CE Turceni

    Începând de ieri, salariaţii Complexului Energetic Turceni, care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care vor fi disponibilizaţi cu data de la 15 februarie, au început să primească preavizele din partea unităţii. Dintre disponibilizaţi, 25 de persoane fac parte din categoria personal TESA, 14 persoane sunt maiştri şi conducători formaţie iar 104 sunt mineri, respectiv energeticieni.

    Preşedintele Sindicatului Mine-Energie Jilţ Turceni, Adrian Marciuc, a declarat că cele 120 de persoane ce vor fi disponibilizate vor intra în preaviz începând cu data de 18 ianuarie. „Pentru restructurare au fost avuţi în atenţie doar acei salariaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare iar în această situaţie se află 113 persoane din cadrul CE Turceni. Celor 113 salariaţi li se mai adaugă încă şapte angajaţi care au cerut să plece la cerere”, a spus Adrian Marciuc. În perioada de preaviz, conform conducerii CE Turceni, cei 120 de angajaţi pot să opteze între a veni la serviciu şi a sta acasă.

    AJOFM: „Am primit o a doua notificare”

    Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a precizat că în data de 13 ianuarie la sediul instituţiei a fost înregistrată o a doua notificare, primită de la CE Turceni, în care este prevăzută restructurarea a 140 de persoane. „Cu data de 15 februarie la CE Turceni vor fi disponibilizate 140 de persoane, din care 25 personal TESA, 14 maiştri şi conducători formaţie şi 104 muncitori”, a mai precizat directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac. În ceea ce-i priveşte pe viitorii disponibilizaţi aceştia vor primi la plecare aproximativ 30.000 lei, spre deosebire de cei care pleacă la cerere, acestora urmând a li se da 29.000 de lei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: