Acasa / Economic / S-a încheiat actul adițional între sindicatele și administrația din CEO. „Unii trebuie să lase, iar alții trebuie să câștige”

S-a încheiat actul adițional între sindicatele și administrația din CEO. „Unii trebuie să lase, iar alții trebuie să câștige”

ceo 2Actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost semnat, ieri dimineață, de către administrația companiei energetice și reprezentanții organizațiilor sindicale. Noul acord are o valabilitate de un an și presupune creșterea valorii tichetului de masă la 15 lei și a primelor, care se acordă de trei ori pe an, la 1.000 de lei. Salariul de bază nu a putut fi majorat pentru că legea menționează că unitatea trebuie să nu înregistreze pierderi timp de doi ani consecutiv.

„Am găsit soluții ca oamenii să câștige bani în plus”

Sorin Boza, managerul CEO, a spus că prevederile din noul acord au fost condiționate de lege, dar semnalul arătat de toți cei care au participat la negocieri este pozitiv: „Este un moment important pentru noi toți. Este prima dată, după atâția ani, în care administrația și cele patru federații sindicale au ajuns la un punct comun. Pentru mine este un semnal că toată lumea a înțeles că trebuie să mergem pe aceeași direcție, că toți am înșeles că avem același interes și că oricât de dificile au fost negocierile, am fost suficienți de maturi și să arătăm că ne dorim că această companie să meargă înainte. Ne doream mai mult, dar am fost limitați de legea bugetului de stat și nu am putut să umblăm la fondul de salariu. Am găsit soluții ca oamenii să câștige bani în plus prin diferite bonusuri și premieri. Cred că, pe ansamblu, este o negociere bună”.

Ce spun liderii de sindicat

ceoAdrian Marciuc, reprezentatul Federației Univers, a precizat că noul acord va aduce un câștig pentru salariați: „A fost o negociere destul de dificilă. Este un mic câștig pentru salariați. Este bine că toate cele patru federații au avut un țel comun și toată lumea a înțeles să se încheie acest act adițional. Admininistrația promite înființarea unor comisii, care pe perioada valabilității acestui act adițional va identifica și va reașeza grila de salarizare”. Dumitru Pârvulescu, preșdintele Federației Naționale Mine Energie, a precizat că nu s-a rezolvat problema angajaților cu salarii mici: „Din fericire pentru salariați, după cinci ani și jumătate, se pune ceva și nu se ia ceva. După cum știți, obiceiul era de a se lua ceva, nu de a se pune ceva, deși erau momente de creștere de productivitate. 80% din contractul de față e ok, iar restul nu e ok, pentru că nu am găsit tăria de a face ceva și pentru cei 2.800 de salariați. Sper ca evoluția financiară a companiei să permită se facă acea corecție la salariații care, deși lucrează pe aceleași poziții cu colegii lor, există o diferență chiar și de 500 sau 700 de lei. Ca să se facă această chestiune acum era nevoie de mult curaj și să li se spună salariaților că atât unii, cât și alții lucrează pe aceleași locuri de muncă și unii trebuie să lase, iar alții trebuie să câștige. Sper că această echipă să găsească soluții ca să dispară acele diferențe”.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*