spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicŞedinţă de Guvern, fără Complexul Oltenia

    Şedinţă de Guvern, fără Complexul Oltenia

    Memorandumul privind înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de ieri, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al SNLO Aurel Popescu, care a susţinut în acelaşi timp şi posibilitatea ca proiectul să fi fost trecut la proiectele suplimentare supuse dezbaterii. Şi totuşi, în eventualitatea în care s-ar respecta graficele stabilite, Burlan crede că noua entitate, Complexul Energetic Oltenia, ar deveni funcţional până la sfârşitul anului.

    După ce în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută proiectul privind înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia s-a aflat într-o primă lecturare, ziua de ieri a fost una cu surprize pentru cei care se aşteptau ca memorandumul să fie promovat. Aşa se face că memorandumul privind Complexul Oltenia nu s-a regăsit pe lista proiectelor de acte normative supuse dezbaterilor, în şedinţa de Guvern. Aşteptarea trecerii şedinţei de Guvern a fost lungă atât pentru factorii responsabili din minerit şi energie, direct interesaţi, dar şi pentru parlamentarii democrat-liberali, care au aşteptat ore bune pentru a vedea dacă proiectul a fost trecut la subiectele suplimentare. Chiar şi deputatul Severus Militaru, aflat la Ministerul Economiei a aflat cu stupoare că memorandumul nu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Ce s-a întâmplat? Nu se ştie! Cert este însă faptul că pentru oficialii de la Bucureşti par a fi mai importante alte proiecte decât cel de înfiinţare al Complexului Oltenia, entitate care asemeni companiilor din Gorj urma să vireze sume importante la bugetul de stat, asigurând şi o mare parte din energia necesară la nivel naţional. Pe de altă parte nu trebuie omis faptul că directorul general al SNLO Daniel Burlan are o întrevedere, azi, cu Ministrul Economiei Ion Ariton.

    Burlan: „graficul de înfiinţare este de 130 de zile”

    În urmă cu două zile, împuternicitul Ministrului Economiei pe probleme de minerit Daniel Burlan susţinea faptul că după o primă lectură a memorandumului, Guvernul va anula vechea HG prin care s-a înfiinţat Electra şi Hidroenergetica. „Săptămâna aceasta sau cel târziu până la 15 septembrie o să se anunţe oficial începerea procedurilor de înfiinţare a Complexului Energetic Oltenia”, a declarat Burlan. De altfel, acesta este ferm convins de faptul că în situaţia în care se va respecta graficul de înfiinţare a Complexului Oltenia de 130 de zile şi se va trece cât mai repede la procedura de fuziune a Complexurilor cu SNLO, noua entitate poate funcţiona până la sfârşitul anului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: