spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicŞefii complexurilor, înlocuiţi cu managerii privaţi

    Şefii complexurilor, înlocuiţi cu managerii privaţi

    Directorii generali de la cele trei Complexuri Energetice Rovinari, Turceni, Craiova şi Hidroelectrica sunt interesaţi de funcţia de manager privat la Complexul Energetic Oltenia. Chiar şi fostul director general al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel este tentat să participe la selecţia ce se va organiza, însă, doar în condiţia în care firma de „head hunting” este una străină, consacrată pe plan internaţional.

    Conform site-ului de ştiri Hotnews „Guvernul s-a obligat sa interzică prelungirea după 1 ianuarie 2012 a contractelor de management, existente la companiile de stat, iar procesul de selecţie va fi unul internaţional”. Pentru această selecţie, în atenţia specialiştilor se vor afla nu doar posturile de CEO, ci şi cele de directori financiari, pentru posturi putând candida şi actualii manageri, se arată în Scrisoarea de Intenţie, publicată miercuri seara de Fondul Monetar. În document se mai arată că „noii manageri vor avea puteri depline, pentru a opera modificările pe care le vor considera necesare”. Chiar şi membrii consiliilor de administraţie vor fi selectaţi cu atenţie şi verificaţi de către experţi independenţi, pentru a se asigura că aceştia sunt pe deplin calificaţi să-şi exercite atribuţiile. „Procesul de căutare va demara în luna august”, mai notează autorii scrisorii.
    Cele 154 de firme de stat monitorizate în cadrul Acordului vor disponibiliza aproape 7.000 de angajaţi, până cel târziu la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, se mai arată în document.

    Interesaţi să devină manageri privaţi

    Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure a declarat că „fac ceea ce trebuie”. Cu alte cuvinte, managerul complexului şi-a explicat intenţia de depunere a CV-ului şi de participare la selecţia ce se va organiza prin faptul că „şi noi putem să facem treaba pe care o vor face alţii”. Suntem şi noi buni şi consider că este normal să depun documentaţia. De ce să nu fim selectaţi?”. Numit director general prin contract de mandat, începând din data de 17 decembrie 2010, Graure a reuşit să atragă fonduri pentru implementarea programelor de mediu, la ora actuală termocentrala fiind cea de-a doua unitate din România, în care unul din grupurile energetice este conform cu normele de mediu impuse de UE. În ceea ce-l priveşte pe directorul general de la CE Rovinari, Tiberiu Trotea, acesta a precizat că va intra şi el în competiţie , experienţa acumulată de-a lungul anilor oferindu-i un atu în plus. În prezent, Trotea a iniţiat demersurile pentru organizarea licitaţiei, în vederea desemnării investitorului interesat de construirea noului grup energetic de minim 500 MW, iar investiţiile pe desulfurare sau cele de şlam-dens sunt spre finalizare. Managerul Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu a declarat hotărât că „ar fi o glumă să nu depun CV-ul pentru a participa la selecţie. Managementul privat este soluţia pentru România, dacă vrem să avem societăţi care să se comporte ca adevăraţi actori pe piaţă”. De funcţia de manager privat este interesat şi directorul general de la Hidroelectrica, Sucursala Târgu-Jiu , Pantelie Raicu, care consideră că „poate fi un manager bun pentru compania pe care o conduce”.

    Ciurel: „sper să nu ne trezim cu firma vreunui politician”

    Interesat să participe la o selecţie între managerii de companii, pentru un management privat este şi fostul director al CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, însă, participarea se va face doar în anumite condiţii. Ciurel a declarat, în acest sens, că îşi va depune CV-ul pentru una din companii „lucrez din 1984 în sistemul energetic şi consider că am experienţă. Însă nu cred că selecţia va avea loc în acest an, pentru că până se va alege firma va dura ceva timp”. Chiar şi în aceste condiţii, fostul director general are mari suspiciuni, cu privire la desemnarea firmei de „head hunting” şi asta ca urmare a faptului că „mi-e teamă că o să vedem firma unui politician român”. „Ştiu că domnul Valeriu Stoica, fostul Ministru al Justiţiei are o firmă de selecţie. Dacă desemnarea managerului privat se va face prin participarea unei firme consacrate internaţional voi participa, dacă societatea va fi din ţară, nu depun CV-ul”, a mai precizat Ciurel.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: