spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicSindicaliștii vor măsuri urgente pentru numirea de noi șefi!

    Sindicaliștii vor măsuri urgente pentru numirea de noi șefi!

    Reprezentanții principalelor sindicate din minerit și energie așteaptă ca Ministerul Energiei, dar și Consiliul de Supraveghere din Complexul Energetic Oltenia să ia cât mai repede o decizie privind numirea unui manager la conducerea companiei. Marţi, magistrații Curții de Apel Craiova au decis ca Laurențiu Ciobotărică, Daniel Antonie și Dorina Jianu, șefa juriștilor din CEO, anchetați în dosarul “Bani pentru Medințu”, să nu își mai exercite atribuțiile pe funcțiile deținute la companie. Şedinţa Directoratului Complexului Energetic Oltenia programată pentru ieri a fost anulată, deşi erau în discuţie mai multe probleme ale companiei de dezbătut. La conducerea companiei energetice a fost pus de moment Ionel Ilie, directorul Diviziei Energetice, până când supraveghetorii din Consiliul de Supraveghere vor lua o decizie în privinţa noilor directori.

    Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine-Energie crede că, încă de la numirea ca interimar a lui Laurențiu Ciobotărică la CEO, forțe oculte din Oltenia au urmărit înlăturarea acestuia pentru a controla mineritul și energia. Pârvulescu speră ca factorii decizionali să ia măsuri urgente pentru a face funcțională conducerea companiei. „Ce mă intrigă pe mine e faptul că alţii au făcut prăpăd în Complex şi nu au păţit nimic, ceea ce mă duce cu gândul la nişte forţe oculte în Oltenia. În al doilea rând, ministerul Energiei va lua măsuri urgente pentru a face funcţională compania. Sunt convins că în câteva zile trebuie făcută o propunere de director general interimar”, este de părere Dumitru Pârvulescu.

    marciuc-parvulescu

    Adrian Marciuc, prim-vicepreședintele Federației Univers este de părere că Ministerul Energiei, dar și Consiliul de Supraveghere ar trebui să ia o decizie urgentă și să numească o conducere cu drepturi depline, nu interimară, cum a fost până acum. „Noi ne aşteptăm să se analizeze această problemă cât mai repede şi să se ia o decizie. Nu putem merge înainte fără conducere”, a mai spus Marciuc. De asemenea, liderul sindical, Adrian Marciuc afirmă că tot acum este momentul ca Ministerul Energie să tranșeze odată pentru totdeauna soarta Complexului Energetic Oltenia. Marciuc spune că, în cazul CEO, Ministerul are două variante pentru funcționarea oprimă a companiei, fie constituirea mixului energetic la nivelul acesteia, ori mărirea cotei de piață a energie pe bază de cărbune. „Trebuie să se ia o decizie foarte fermă, să tranşeze ministrul soarta CEO. Adică, ori un mix energetic, ori să ne fie alocată cota noastră de piaţă. Eu vă spun din partea Federaţiei Univers că dacă în această vară vom fi solicitaţi la maxim se pare că vom fi solicitaţi din nou cu această energie pe cărbune, nu vom sta cu mâinile în sân şi vom avea o poziţie fermă faţă de ministerul Energiei”, a mai precizat liderul sindical din Federaţia “Univers”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: