spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicCEO, în Strategia Energetică Naţională!

    CEO, în Strategia Energetică Naţională!

    Siguranţa Sistemului Energetic Naţional, competitivitatea şi condiţiile de mediu! Acestea sunt, în opinia liderului de sindicat Gabriel Căldăruşe, priorităţile prevăzute în strategia energetică a CE Oltenia. Întâlnirea cu Ministrul Energiei a decurs bine, acesta arătându-şi sprijinul necesar pentru depăşirea sincopelor de către CE Oltenia.

    Ministrului Răzvan Nicolescu i-au fost prezentate, de către delegaţia sindicală, situaţia şi sincopele cu care se confruntă Complexul Oltenia pe piaţa de energie. În acelaşi timp, prin memoriul înaintat Ministerului Energiei, delegaţia sindicală a cerut modificarea legislaţiei privind accesul energiei regenerabile în SEN, iniţierea unui act normativ care să reglementeze serviciile de sistem, dar şi eliminarea preţului la certificatele verzi. Preşedintele SME Oltenia, Gabriel Căldăruşe, a precizat că Ministrul Energiei s-a arătat deschis la o colaborare, cu atât mai mult cu cât în curând se va face publică Strategia Energetică Naţională ce are ca priorităţi siguranţa Sistemului Energetic Naţional, competitivitatea şi condiţiile de mediu. „A fost o întâlnire ce a durat aproximativ două ore, una constructivă, în care domnul Ministru şi-a arătat disponibilitatea pentru rezolvarea problemelor din Sistemul Energetic Naţional. În SEN, CE Oltenia are prioritate, fiind printre puţinii producători din ţară care au stabilitate şi predictibilitate. Noi am demonstrat că putem produce aceeaşi cantitate de energie, indiferent de vreme şi anotimp”, a declarat Gabriel Căldăruşe.

    Discuţii la ANRE

    Pe 4 decembrie, delegaţia sindicală de la Federaţia Universul va avea o întâlnire cu reprezentanţii ANRE. Căldăruşe a precizat că în situaţia în care discuţiile ce vor avea loc nu vor duce la un punct comun, atunci acţiunile de pichetare vor continua. „Adevăratele probleme din piaţa de energie şi din sistem sunt generate de ANRE. Pe 4 decembrie vom avea discuţii cu reprezentanţii acestei instituţii, iar dacă nu vom ajunge la un punct de vedere comun, vom continua acţiunile prin pichetarea sediului ANRE”, a explicat liderul de sindicat din Federaţia Univers. Alături de Căldaruşe la discuţiile cu Ministrul Energiei a mai participat şi preşedintele Sindicatului Mine Energie Jilţ Turceni, Adrian Marciuc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: