500 de zile de sfidare

Se vorbeşte tot mai insistent, despre neamestecul în treburile justiţiei, despre neinfluenţarea actului de justiţie, sau mai mult decât atât, despre necomentarea actului sau deciziilor justiţiei. Prin urmare, indiferent cât de justă, de nedreaptă sau sfidătoare ar f ea, o decizie judecătorească, nu ai dreptul să cârteşti, să scoţi un diftong, în legătură cu pricina. Mai precis, să tăcem, cu capul plecat, umili, cocoşaţi, în faţa indiferent ce ar debita, oamenii în robe negre ca mormântul. Referirea în această speţă, nu o fac numai la judecători, ci la tot ce ţine de justiţie. De unele dosare făcute uitate, rămase prăfuite prin sertare, cu anii, nu sunt vinovaţi judecătorii, bineînţeles. Referitor la titlul acestui editorial, la cele 500 de zile de „neglijenţă” a procurorilor DNA, faţă de „unele” dosare, în număr de „doar” trei sute şi …, se poate înţelege destul de simplu că este ceva putred în … România. Putreziciune în biata noastră ţară este cu duiumul, ori pe unde te-ai uita, dar în cazul respectiv, prea este făcută de oaie. În timp ce unele dosare, de-o … culoare, sunt instrumentate la trap, ca la comandă, altele care nu au aceeaşi culoare, zac, bietele de ele, prin sertarele mute şi reci ale unor procurori. În timp ce unii, mai mult sau mai puţin vinovaţi, intră în puşcărie, de-a valma, alţii vinovaţi-ful, umblă liniştiţi, nederanjaţi, sfidători, pe unde vor, graţie nederanjabilei justiţii române. De fapt, nici nu se mai prea văd în ultimul timp. Pe unde s-or fi băgat şi ce-or coace, nu se ştie. Oricum, o treabă este clară; nu se tem nicicum de justiţie, însă au o teamă iremediabilă de ochii lumii. Ştiu ce au făcut, că le vor veni rândul atunci când vor dispărea cariile din justiţie. Nu numai lor, ci şi marelui protector, cel care se situează încă, deasupra legii şi implicit deasupra justiţiei române.