ĂIA HOȚI, ĂȘTIA HOȚI …

Nimeni nu mai poate să spună o vorbă bună, să meargă la inima alesului, cum ar veni, despre politicieni și ocupația lor, politica adică. Am născut împreună, noi poporul şi ei activiștii, un agregat diform, cu pretenție de profesie. Ei pentru că ne-au propus, iar noi pentru că am acceptat. Așa cum am făcut și cu comunismul. Să revenim. Oamenii ăia care s-au dedat la proteste pe cuprinsul patriei, mai acolea, au scos o dorință comună, un capitol pe care l-au cerut cu toții: normalitatea. Aia pe care o vedem peste gardul european, în zona de vest, aia despre care am citit în gena bunului simț, aia pe care nu am trăit-o, dar pe care am imaginat-o mereu. Nici vorbă să se schimbe ceva. Înseamnă că ne trebuie o altă modalitate de a cere această așezare, pe care o s-o găsim, cu siguranță. Ceea ce ne servesc băieții ăștia, în loc de normalitate, nu este altceva decât măsura depravării și infecției lor morale. Păpăm gogoși în continuare, asistăm la combinații pe care nu le desenam nici în minte și ne lamentăm că asta e România. După ce că scuipăm ecranele televizoarelor, cu tot năduful frustrării, măcar când ni se arată câte un ales plimbat în duba Poliției, mai avem de calculat noile prietenii și configurații de liste, de reașezări politice. Unele dintre hahalerele astea penale, ne confirmă teoriile aflate în scenariile noastre de alegători prăpădiți, că se fură pe rupte în țara asta, iar unii dintre aleși, mulți, enorm de mulți, sunt campionii hoției. Bine că o zice și mânuța justiției, uneori. Apoi avem de trăit și buimăceala unei opțiuni de vot. Azi, dacă mă hotărăsc subit să votez, după care mă hotărăsc pe cine să votez, voi fi contrazis de realitatea zilei de mâine, când va exista o nouă așezare peste culorile politice multiple ale propunerii politice. Un adversar acum, va fi un coleg de partid peste câteva ore. Se plimbă unii după alții, își schimbă stăpânul când nu te aștepți, totul pentru a le fi lor bine. Nu este vorba despre nimic altceva decât despre un simț al șobolanului, atunci când simte că se scufundă corabia, fuge cât poate de repede undeva în siguranță. Se duc unde le e lor mai dulce și mai rapid cașcavalul. Ne fură și bruma, minuscula urmă de încredere că vor fi cu ochiul și pe viața noastră, că o să îi intereseze. Despre situație, nu pot decât să le spun, cu toată puterea: sunteți niște hoți de ultimă speță! Ne furați și ceea ce ne mai rămăsese- speranța că vom trăi normalitatea.