Care libertate?

Jurnaliştii de pe tot globul au sărbătorit marţi 2 mai Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. Din păcate acest eveniment nu a găsit şi presa românească în momente favorabile de a organiza şi sărbători evenimentul, organizaţiile de media din România atrăgând atenţia că această sărbătoare găseşte presa românească în cel mai dificil moment de după 1989. Potrivit Clubului Român de Presă (CRP), mass-media românească se află sub constrângerile impuse de un context economic nefavorabil, într-o ţară unde atitudinea ostilă faţă de jurnalişti şi confuziile întreţinute deliberat sunt ridicate la rangul de politici de stat. „Ziua Mondială a Libertăţii Presei este pentru noi – jurnalişti, manageri, oameni de presă – un prilej de reflecţie, de evaluare, de căutări, mai puţin o ocazie de a ne bucura de ceva”, mai spun reprezentanţii CRP. Lipsa unor facilităţi fiscale, ba dimpotrivă împovărarea acestora, pune presa românească în imposibilitatea găsirii unor soluţii de a prezenta publicului un ansamblu mai detaliat de evenimente, de comunicare, de a fi acolo unde trebuie şi când trebuie. Faţă de presa occidentală unde TVA-ul presei este cuprins între 0 şi 5%, la noi această taxă a crescut cu încă cinci procente, în condiţiile în care şi cel de 19% era destul de sufocant. Astfel cel puţin 4 000 de jurnalişti şi-au pierdut locul de muncă în ultimul timp, multe apariţii trăgând cortina. Într-o ţară în care prima preocupare a puterii este lupta împotriva mass-mediei, nu se poate vorbi despre o libertate a presei. Monitorizarea excesivă şi vânătoarea reprezentanţilor media, plasează România undeva spre locul 100 în lume în ceea ce priveşte libertatea presei, alături de unele ţări din America Latină, Asia, Africa sau Europa Răsăriteană. Persoanele care „au gustat din plin” presa din timpul regimului dictatorial al lui Ceauşescu, percep mai greu ştrangularea libertăţii presei, deoarece în comparaţie cu acele vremuri, libertatea presei se menţine la cote înalte, dar cei mai tineri observă mult mai uşor suprimarea lentă dar sigură a libertăţii presei, atât prin metoda fiscalităţii, cât şi prin metoda „băgării pumnului în gură”. Mai alarmant este faptul că nici măcar nu se întrevede că vor veni alte vremuri, bineînţeles mai favorabile în ceea ce priveşte libertatea presei în România. Toate acestea conduc din păcate, inerent, şi la subţierea democraţiei şi aşa destul de maladivă, în ţinutul Carpato-Danubiano-Pontic. Intempestiv, aceste consideraţii au dus la lipsa de motivaţie, pentru ca CRP să organizeze Ziua Internaţională a Libertăţii Presei aşa cum s-a organizat în ţările unde există o democraţie şi bineînţeles o libertate a presei, autentice.