CASTELUL DE BRAD DIN LONDRA

Într-una din zilele trecute am urmărit un filmuleț pe un canal tv internațional, fiindcă mi-a atras atenția o construcție de lemn, în plină execuție. Am butonat pe telecomandă, cam în derivă, dar m-am oprit pe canalul respectiv, pentru că îmi plac acele construcții din lemn, dar și măiestria meșterilor care le execută. Materialul lemnos era din trunchiuri de brad, care atingeau și la 60 – 70 cm, grosime! Montajul lor se făcea cu ajutorul unei macarale, bineînțeles. Mi-a plăcut măiestria acelor meșteri. Chiar la un moment dat, mi-ar fi plăcut să fie români. Poate chiar erau … Unul dintre meșteri, și-a rupt piciorul … Mi-a părut foarte rău, de el! Lucrau cu un soi de îmbinări pe care le-am văzut la meșterii români, acelea fără (multe) cuie, iar acele bile de brad de mari dimensiuni erau montate cu exactitate … gorjenească! Stătusem de vorbă cu doi oameni, despre care știam că demontează o casă gorjenească, în urmă cu ceva ani, și mi-au spus că în toată acea casă, parter și etaj, nu au găsit nici măcar un cui de metal! Numai cuie de lemn erau folosite! Mai apoi, cu alții, la o altă casă, tot la fel. De aceea tindeam să cred că printre acei meșteri erau și români. Chiar eram bucuros, la ideea care mă stăpânea, aceea că meșterii, cel puțin o parte dintre ei, ar putea fi români! Dar, deodată, bucuria din sufletul meu, s-a năruit … Parcă voiam acel castel, făcut una cu pământul, voiam trunchiurile de brad, reașezate în TIR-uri, iar de-acolo în șlepuri sau vapoare, și readuse în România! Bradul, în mod sigur era românesc! Meșterii erau sau nu, dar bradul în mod sigur era de la noi. Ei, englezii nu au așa ceva! Alte popoare, chiar dacă-l au, nu-l dau! Numai noi, românii, îl dăm fără nici un discernământ! Nu degeaba vine des, prin România, viitorul rege al Marii Britanii, prințul Charles. O fi tocmit și meșteri … Bine-ar fi dacă nu ar fi tocmit și toate pădurile …