spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialDragobetele iubirii noastre

    Dragobetele iubirii noastre

    Deşi a pătruns în România în urmă cu … doar aproape două sute de ani, Dragobetele este o sărbătoare care s-a împământenit de multă vreme în unele zone ale ţării noastre, în deosebi în cele din vest şi sud. Această frumoasă sărbătoare, considerată una a iubirii, a dragostei între tineri, vine în momentul în care oamenii s-au săturat de iarnă, aşteptând primăvara reînvierii naturii. Deşi legenda spune că este fiul Babei Dochia, Dragobete este cel care pune iarna pe fugă, aducând primăvara cu florile ei, cu toate frumuseţile care ţin de acest anotimp. Băieţii pleacă după flori, în deosebi prin pădure, pentru a le oferi fetelor dragi. Dacă fetele acceptă bucheţelul şi sărutul, este ca şi un acord al unei prietenii care de cele mai multe ori se continuă cu logodnă, desăvârşindu-se cu căsătorie. Deşi are de puţină vreme un concurent puternic, în Sfântul Valentin, Dragobetele rămâne bine consolidat în folclorul nostru, precum şi în inimile românilor de orice vârstă. Spre deosebire de Valentine’s day, care a evoluat şi s-a consolidat prin cluburile mai mult sau mai puţin famate ale americanilor, Dragobetele are perenitatea sa. Bine înfiripat în inimile românilor, sărbătoarea autohtonă a iubirii şi a pătimaşului sărut este una mult aşteptată, fiindcă trezeşte în inimile noastre setea de dragoste şi de primăvară. Este obligatoriu ca în această minunată zi, bărbaţii să se afle în relaţii foarte bune cu nevestele, iar băieţii şi fetele să încerce mici intenţii, în vederea unei frumoase prietenii ce va să urmeze. Chiar şi păsările îşi aleg perechea tot în ziua de Dragobete, tăierea lor fiind interzisă de datină, pentru a nu distruge viitoarea legătură a necuvântătoarelor. Datoria băieţilor, a bărbaţilor, în general, este de a săruta o fiinţă dragă, de ziua îndrăgostiţilor. Dacă fata (femeia) eschivează, nu este o nenorocire, ea ţinând minte totuşi, că a fost curtată cu un sărut, în ziua de Dragobete. Şansa poate să surâdă din nou, fiindcă la câteva zile mai apoi, urmează 1 Marie, 8 Martie, de fapt, urmează toată luna Martie!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: