spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEditorialEvenimentele secolului la Lainici

    Evenimentele secolului la Lainici

    Cel mai mare eveniment religios creştin al secolului a avut loc duminică 1 Mai, la mănăstirea Lainici. Peste 10 000 de pelerini din Gorj, dar şi din alte zone ale României, au participat ieri la slujba de canonizare a Sfântului Irodion, fost stareţ al mănăstirii Lainici, care a strălucit în a doua jumătate a secolului trecut. Cât de important a fost evenimentul, rezultă din simpla precizare că în Gorj a mai fost o singură canonizare şi anume cea a Sfântului Nicodim de la Tismana. Au fost prezente cele mai înalte feţe bisericeşti din ţară, printre care Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Irineu, mitropolitul Olteniei, dar şi Serafim, mitropolitul Germaniei, mitropolitul Franţei, mitropolitul Moldovei şi alte înalte feţe bisericeşti din ţară cât şi din afara graniţelor. Au mai fost prezente şi „înalte feţe” politice printre care prefectul, preşedintele CJ, parlamentari gorjeni şi alţii. Ion Ruşeţ anunţase şi prezenţa preşedintelui Băsescu, dar se pare că a fost inspirat că nu a venit, având în vedere aglomeraţia din trafic, cât şi cea din zona lăcaşului monahal. Totodată, zona nu reprezenta o curiozitate pentru prezident, socotind că a stat ceva vreme la desăvârşirea podului din aval de mănăstire, unde a dat şi „indicaţii preţioase”. Dacă totuşi ar fi fost prezent, ar fi văzut, chiar s-ar fi crucit aşa cum s-au crucit şi alţi oficiali şi nu numai, de manifestările de tip medieval ale mulţimii prezente. O îmbulzeală nejustificată, o isterie generală a cuprins mulţimea care părea de neoprit în a accede spre altarul noului locaş de cult din interiorul mănăstirii. Haine rupte, femei căzute, persoane jucate în picioare, strigăte încrucişate de dezlănţuire, acesta era tabloul grotesc şi neavenit la un asemenea eveniment de o mare însemnătate în istoria creştinismului. Sutele de poliţişti şi alte organe de ordine, abia au făcut faţă celor ce se manifestau de parcă venise apocalipsa şi nu canonizarea Sfântului Irodion. La circa 2 000 de kilometri mai la vest, la un interval nu prea mare de timp, a avut loc un alt eveniment religios, tot de o importanţă covârşitoare, religioasă şi istorică. Mai devreme cu 50 – 100 de ani faţă de regulile Bisericii Catolice, a fost beatificat Papa Ioan Paul al II-lea, unul dintre cei mai iluştri papi – dacă nu cel mai ilustru – din istoria catolicismului, totodată, personalitatea care a jucat un rol determinant în derularea marilor evenimente mondiale de la sfârşitul mileniului al II-lea şi începutul mileniului al III-lea. Circa 1 000 000 de persoane au participat la acest eveniment, ascultând slujba în linişte, fără manifestaţii zgomotoase, fără îmbulzeli, fără ţipete, fără a face aşa cum fac românii la fiecare eveniment religios. Singurele zumzete la evenimentul de la Roma, au fost atunci când închinau : „În numele Tatălui, Al Fiului şi Al Sfântului Spirit. Amin!”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: