A fost odată un român valoros …

Majoritatea oamenilor de valoare pe care i-a avut România, de-a lungul istoriei sale, au trecut prin drame cumplite, sau au sfârşit dramatic. Astfel, marile valori ale României au trăit propria lor poveste dramatică, fiind înjosite, umilite, chiar omorâte. Numai de la marele poet al nemului românesc, încoace, se poate spune că multe valori, chiar genii ale noastre, au trăit şi îndurat nedreptăţi cumplite. Mihai Eminescu a fost făcut la comandă, nebun, internat la ospiciu printre nebuni, lovit şi batjocurit, până a murit tânăr şi cu o operă de excepţie, neîncheiată. Nicolae Iorga, Mareşalul Antonescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Regele Mihai, chiar şi Ceauşescu, au trăit propriile drame, cu sau fără deces. O dată cu instaurarea regimului comunist, toată elita ţării, toată inteligenţa românească a fost ori aruncată în temniţă, ori deportată în Bărăgan, ori executată. Ne mai şi mirăm cum de suntem codaşii Europei, la mai toate capitolele. Cu cine să faci treabă, cu cine să dai înainte, dacă nu ai cu cine? Mai dramatic este faptul că şi după Revoluţie, valorile româneşti care începuseră să răsară, au fost neutralizate, mazilite, târâte prin tribunal, îmbolnăvite, distruse. Una din victimele postdecembriste este şi marele om politic, de afaceri şi nu numai, Dinu Patriciu. Ideile sale vizavi de redresarea şi modernizarea economiei româneşti, au fost apreciate de mari specialişti în domeniu, din Europa şi din ţara noastră. Dar puterile care s-au perpetuat în cei 25 de ani de la Revoluţie, s-au întrecut în a bagateliza ideile valorosului român. Până la urmă, l-au târât prin mocirla specifică unor asemenea situaţii, l-au denigrat, l-au părăsit, l-au îmbolnăvit, a decedat … Un hatman leşesc spunea în poemul dramatic, “Răzvan şi Vidra”, de BP Haşdeu, deci spunea viitorului domn al Moldovei, Răzvan, că “la voi, când apare-o floare-n ţară,/ toţi o bat, toţi o înjură, toţi voiesc s-o dea afară!” …