MARȘUL MINERILOR

Deși li s-au alăturat și energeticieni, în drumul disperării spre București, marșul de peste 300 de km, spre capitala României, se numește tot al minerilor. Și pentru faptul că ambele părți au devenit surori în gigantul CEO, dar și pentru faptul că minerii au zguduit de câteva ori, Bucureștiul, ba chiar întreaga Românie. Bașca faptul că l-au pus la-ncercare chiar și pe temutul dictator, Nicolae Ceaușescu. Epuizând toate șansele de salvare a CEO, chiar cu recurgerea la protestul extrem, greva foamei, minerii nu au mai avut de ales, decât să meargă în București, pentru a protesta în fața Guvernului României. Este adevărat că sunt doar o mână de oameni, în comparație cu garniturile de tren, care buizau în timpul mineriadelor, dar există posibilitatea reală de a li se mai alătura alte zeci, sute, mii, chiar zeci de mii de alții muncitori care își trăiesc ultima speranță. Marile entități economice ale României, s-au prăbușit pe rând sau simultan, la cheremul unor știuți sau neștiuți, iar muncitorii au îngroșat rând pe rând, sau la grămadă, rândurile șomerilor. Au rămas, și sunt pe cale de a mai rămâne pe drumuri, oameni care au datorii mari la bănci, iar gândul că vor fi puși pe liber, îi copleșește, îi termină ca oameni, fiindcă știu că e foarte posibil să rămână fără case, fără munca de o viață. Alternative viabile nu le oferă nimeni, garanții, nu. Păi atunci cum să mai stai pe loc. Forța de muncă este îmbătrânită, de aceea și numărul mic de mărșăluitori., spre guvern. Problemele au început să apară și la cei care s-au angrenat în marșul disperării. Dar voința lor puternică și unanimă, nu îi va face să renunțe, indiferent ce se va întâmpla.Vă dorim sănătate, forță și izbândă, dragi mineri ai zilelor noastre!