Probabil că, noaptea de joi, a trezit din cucăială toată România și a plantat-o în fața televizoarelor. Fostul prim-ministru, Adrian Năstase, a încercat să se sinucidă, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare. Șocant pentru unii, cinism pentru alții, revoltător pentru pătimași. Irelevant! Cert este că se consemnează în istorie, cert este că Năstase intră de pe acum în manuale și nu mai poate fi găsit niciodată în spațiul politic, public. Nu îmi dau cu părerea despre actul de justiție, nu am de gând să fac analize ale procesului, ale probelor din dosar. O iau ca atare, o hotărâre definitivă a Justiției dintr-o țară europeană. Însă Adrian Năstase nu este fitecine, el este un simplu om, cu virtuți personale, cu slăbiciuni pur umane, cu tabieturi și nevroze, cu plăceri vinovate sau pasiuni concentrate, pentru câțiva oameni. Cei din jurul lui îl știu astfel. Familia, cei câțiva prieteni intimi și cam atât. Pentru toți ceilalți, pentru noi toți, Năstase reprezintă câte ceva. Pentru Traian Băsescu reprezintă pricipalul adversar politic, pe măsura lui, probabil, dar în același timp îl găsește și cel mai bun premier de după Revoluție. Colegii de partid, cei mai mulți dintre ei, îl identifică cu cea mai bună perioadă a social-democraților, de la inventarea partidului, în epoca lui modernă. Cetățeni ai patriei, care ar depune mărturie că sub guvernarea lui au dus-o cel mai bine, cu portofelul plin. Intelectuali de dreapta ar spune că, atunci, au simțit parfumul anilor 50, când vorba liberă se spunea doar cu asumarea unor consecințe dramatice. Unii dintre jurnaliști găsesc că au trăit epoca Năstase cu pumnul în gură și cu cenzura la ușa redacțiilor. Se pot găsi mărturii care descriu cu emoție și admirație prestația aceluiași personaj politic, în ipostaza de ministru de externe, cu toate rezultatele acestei perioade. Parlamentari care încă ar aplauda, cu sinceritate, modul cum a condus, în două rânduri, Camera Deputaților. Povestitori de ocazie, s-ar da la taclale ore în șir despre perioada de dinainte de 89, când același Adrian Năstase apare ca parte din așa zisa clasă conducătoare sau, ca un satelit, gravitând în jurul ei. Ne-a pus viza pe pașaportul românesc și am putut pleca legal și demn, ar găsi să adauge câțiva dintre cei care și acum muncesc prin Europa. Dacă vreți să aflați definiția corupției în România, dați click și vă apare poza lui, a fostului premier, s-ar poziționa câte unii și alții, mai întărâtați politic. Una peste alta, ceea ce este foarte limpede, Adrian Năstase se conturează ca un personaj, ca o legendă, cum vreți să spuneți. Pentru cei mai mulți, el este un personaj care întruchipează una sau alta dintre ipostazele scrise mai sus. Cu glonțul ăla, tras joi seara, Adrian Năstase s-a redus doar la un simplu om, banal, ca noi toți. Cu slăbiciune, cu o mare slăbiciune, cea mai mare. Păcat!
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
