spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEditorialPledoarie pentru Gică Popescu

    Pledoarie pentru Gică Popescu

    Este de notorietate faptul că justiţia română, animată de Traian Băsescu, vrea să dea nişte exemple dure, chiar foarte dure, pentru a speria pe alţii care ar mai cuteza să comită greşeli sau infracţiuni. Problema este că de multe ori deciziile instanţei nemulţumesc populaţia, în marea ei majoritate, fiindcă intră la închisoare oameni iubiţi de popor, pentru faptul că au comis greşeli pe care uneori le-au şi îndreptat, şi stau liberi şi nederanjaţi, indivizi care au comis infracţiuni care se cifrează uneori la ordinul sutelor de milioane, sau chiar miliarde de euro. Este adevărat că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba, fără a fi obstrucţionată, dar a face nişte comentarii, după decizii, mi se pare firesc şi omenesc, că doar nu trăim într-o societate a lacătelor pe gură. Condamnarea lui Gică Popescu a produs un val de indignare în rândul populaţiei din ţara noastră şi nu numai, încât a fost privită ca fiind una prea dură, pentru un simbol al naţiunii noastre. Fost căpitan al naţionalei de fotbal a României, dar şi a clubului catalan, CF Barcelona, Gică Popescu a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti români ai tuturor timpurilor. Mai mult decât atât, un om model. A mai fost Gică al nostru, până în momentul arestării, unul dintre cei mai apreciaţi ambasadori români, el fiind cunoscut şi apreciat, pe toate meridianele lumii. La toate succesele pe care le-a avut, s-a bucurat învelindu-se în tricolorul românesc. Totuşi, a fost încarcerat ca un infractor periculos, dându-i-se ani grei de temniţă. Nu acelaşi lucru l-a făcut justiţia germană, când Şteffi Graf a comis o greşeală asemănătore cu cea a lui Gică Popescu. Nici cea argentiniană, cu Maradona sau Messi, la probleme asemănătoare. Şi exemple sunt destule. Acei justiţiari nu şi-au băgat simbolurile în puşcărie, pentru nişte greşeli, mai ales dacă s-au recuperat şi banii. La noi, cu toate că s-au recuperat aşa zisele fraude, a intrat în puşcărie unul dintre cele mai apreciate simboluri naţionale. Am rămas fără cuvinte, când am auzit un om bătrân spunând că „ăştea sunt capabili să le găsească nereguli şi lui Năstase, Nadia sau Hagi, pentru a termina cu valorile României, aşa cum a terminat comuniştii cu intelectualitatea!”. Poate că justiţia a procedat corect, dar când toată lumea este indignată de faptul că Gică Popescu se află după gratii, parcă ar trebui totuşi, eliberat … sau graţiat. Chiar dacă se va produce într-un moment electoral …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: