spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEditorialStrategii şi posibilele strategii ale unei tinere trupe

    Strategii şi posibilele strategii ale unei tinere trupe

    Oricare ar fi ea o echipă de fotbal, atunci când îi pleacă nişte jucători de bază, ceva se schimbă cu siguranţă, în jocul echipei. Poate chiar ceva radical. Nevoile financiare, necesitatea de a păstra un echilibru financiar la club, pun mai toate team-urile, nu numai din Liga I, ci de pe toată planeta, să recurgă la vânzări de jucători. Uneori cumpărând alţii mai ieftini, alteori folosind pe cei care îi au pe la echipa a doua, sau mai rar unii foarte tineri aşa cum a fost şi este şi acum, cazul Sportului Studenţesc. Plecările lui Stancu şi Kapetanos de la Steaua, tot din motive financiare, a lăsat gruparea din Ghencea fără atacanţi de valoare. Majoritatea victoriilor roş-albaştrilor sunt unele anemice, cu scoruri mici, chinuite. Norocul lor cu Rusescu, care, vorba lui Piţurcă, nu se ştie ce joacă, dar marchează goluri. Îndreptându-ne privirea către Pandurii, putem să observăm că a pierdut în primul rând, două piese de bază, şi anume stâlpul apărării şi omul de gol. Despre valoarea lui Chiricheş nu este cazul să mai vorbim, iar despre Vraniess, cu toate păcatele lui, nu poate nimeni să afirme că nu are valoare şi că nu a fost util echipei. Un jucător foarte valoros este şi Grecu, care deja intrase în atenţia selecţionerului primei reprezentative. Lucruri rele nu se pot spune nici despre Stromajer, care îşi cam intrase bine în mână, cel puţin în ultima ediţie de campionat. Pandurii nu va ajunge să se mai lupte pentru evitarea retrogradării, dar nici iluzii pentru cupele europene nu trebuie să-şi mai facă, dacă cumva şi-a făcut vreodată. Nici nu poate fi acuzat nimeni despre faptul că nu mai este lotul din campionatul trecut sau măcar din turul acestui campionat, fiindcă problemele financiare, după cum am mai spus, obligă conducătorii cluburilor să recurgă la transferuri nedorite, iar antrenorii să înţeleagă vrând-nevrând, aceste probleme. Pandurii nu joacă rău, joacă frumos, chiar spectaculos, fiind considerată totuşi echipa cu cel mai frumos joc din Liga I, de către mulţi analişti sportivi. Singurul joc modest a fost ultimul, cel cu Astra. Să sperăm că actualii jucători vor creşte în valoare, iar Grigoraş va suda o echipă care să revină la valoarea celei cu Chiricheş, Grecu, Vraniess, Stromajer.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: