spot_img
7.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEveniment16 gorjeni au ajuns la spital, intoxicaţi cu ciuperci

    16 gorjeni au ajuns la spital, intoxicaţi cu ciuperci

    16 persoane din Gorj au ajuns la spital intoxicate cu ciuperci culese din pădure. Trei dintre pacienţi sunt copii şi au fost internaţi la Secţia Pediatrie, iar o persoană a intrat în comă. Medicii avertizează gorjenii să nu consume ciuperci culese din pădure pentru că pot fi mortale.

    În ultimele 24 de ore la Secţia Urgenţe a spitalului Judeţean din Târgu-Jiu, medicii au îngrijit numai puţin de 16 persoane care au ajuns fie cu salvarea, fie cu taxiul, după ce au mâncat ciuperci culese din pădure. Diagnosticul pus de medici se referă la o intoxicaţie cu ciuperci. „Persoanele care au ajuns la spital provin din diferite zone ale judeţului Gorj. Diagnosticul pus de medicii care le-au acordat primul ajutor se referă la intoxicaţie cu ciuperci. Toţi cei 16 sunt acum în afara oricărui pericol”, a declarat Nascis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Unul dintre pacienţii care a ajuns la spital în comă şi-a revenit după ce medicii de specialitate i-au acordat primul ajutor. Acum el este internat la Secţia Medicală şi va mai rămâne sub observaţia medicilor. Gorjeanul spune că personal a cules ciupercile din pădurea de la Cocoreni, însă, nu s-a aşteptat să ajungă la spital. „Am fost în pădure după ciuperci, apoi le-am gătit şi le-am mâncat. M-a găsit un prieten în casă în stare de inconştienţă. Acolo la Cocoreni, merg oamenii să caute ciuperci pe care le vând”, a povestit omul aflat sub umbrela anonimatului. Medicii de specialitate avertizează pe cei care merg în pădure după ciuperci să evite consumul acestora pentru că poate fi mortal. „Acest lucru se întâmplă din cauza încrucişării între speciile de ciuperci otrăvitoare şi cele comestibile. Este de preferat să nu consume aceste ciuperci pe care le găsesc în pădure, pentru că pot fi mortale. Sunt două situaţii care se ivesc după consumul de ciuperci. În primul caz simptomele apar după primele 15 minute de la consum şi se prelungeşte până la trei ore. În al doilea caz, simptomele apar după o perioadă mai lungă de timp, chiar şi două sau trei zile de la consum. Apar senzaţii de greaţă, vărsături, diaree, dilatarea pupilelor, stare de euforie şi se ajunge până la comă. Dacă nu ajung la spital cel mai curând, consumatorul poate muri”, a explicat medicul Sanda Mischie. Ciupercile ajung să fie un pericol pentru populaţie din cauza ploilor abundente din ultimele zile, dar şi de pe urma încrucişării între speciile otrăvitoare cu cele comestibile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: