spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA vrut să-şi violeze vecina

    A vrut să-şi violeze vecina

    Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Novaci a fost reţinut, asta după ce a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la infracţiunea de viol. Victima a fost cea care a dat alarma la Poliţie, după ce a reuşit să scape din mâinile agresorului.

    „Duminică dimineaţa, în jurul orelor 05:32, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi prin de P.E., de 53 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, despre faptul că un cunoscut ar fi pătruns în interiorul locuinţei sale şi că ar fi încercat să o oblige să întreţină raporturi sexuale. O echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Novaci s-a deplasat la faţa locului pentru a verifica aspectele sesizate de reclamantă”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că suspectul B.N., de 31 de ani, din oraşul Novaci, a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate. Aici, a încercat să constrângă partea vătămată să întreţină raporturi sexuale, însă nu a reuşit, fugind de la faţa locului. Poliţiştii l-au depistat pe suspect şi l-au condus la sediul Poliţiei pentru audieri. Urmare a probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea suspectului, acesta fiind introdus pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj. Suspectul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor violare de domiciliu şi de tentativă de viol, Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. Cercetările continuă în vederea lămuririi cu exactitate a împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a suspectului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: