spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident cu victime pe Calea Severinului

    Accident cu victime pe Calea Severinului

    Un şofer de 23 de ani a ajuns cu maşina într-un stâlp. Accidentul s-a produs pe Calea Severinului din Târgu-Jiu, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Atât şoferul cât şi cei trei pasageri aflaţi în autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale.

    Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că tânărul în vârstă de 23 ani, din localitatea Runcu, în timp ce conducea pe strada Calea Severinului, autoturismul proprietate personală, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de deplasare, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei pentru transportul în comun şi un chioşc metalic aflat pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma impactului, atât conducătorul auto cât şi trei pasageri cu vârste cuprinse între 20 şi 31 ani, au suferit leziuni, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: