spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAu ars ca o torţă din cauza unui coş de fum neizolat

    Au ars ca o torţă din cauza unui coş de fum neizolat

    Misiune dificilă pentru pompierii gorjeni. Acestia au fost solicitaţi miercuri dimineaţa să intervină la un incendiu izbucnit în localitatea Turceni. Două ore s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă de locuit. Focul s-a extins ulterior şi la acoperişul altui imobil situat în apropiere. Au ars parţial acoperişurile ambelor construcţii.

    Incendiul ar fi izbucnit din cauza unui coş de fum neizolat. Timp de două ore, salvatorii gorjeni au încercat să stingă focul care se extindea cu repeziciune şi la alte imobile aflate în apropiere. Până ca aceştia să ajungă la faţa locului, flăcările au cuprins şi acoperişul unei alte case de locuit. A fost nevoie de intervenţia a două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

    ,,Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în oraşul Turceni. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta violent atât la o casă de locuit cât şi la acoperişul alteia aflată în imediata apropiere, cu posibilitate de propagare la costrucţiile invecinate. Salvatorii noştri s-au luptat aproximativ 2 ore cu flacările, reuşind să localizeze şi să lichideze incendiul limitând efectele acestuia. Au ars parţial acoperişurile ambelor constructii. Cauza probabilă a incendiului este Efectul termic- un coş de fum neizolat faţă de materiale combustibile. Din fericire nu au existat victime”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: