spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentComuna Turburea, în vizorul falşilor inspectori OPC

    Comuna Turburea, în vizorul falşilor inspectori OPC

    Patru persoane din Bucureşti au ajuns în arestul Poliţiei acuzaţi de înşelăciune. În fapt, bucureştenii s-au dat drept inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului şi au trecut la acţiune. Comuna Turburea a fost vizată şi falşii inspectori au cerut bani unor patroni pe neregulile descoperite în urma controalelor efectuate fugitiv.

    Administratorul unei firme din comuna Turburea a avut curajul să pună în alertă poliţiştii despre faptul că patru indivizi s-au dat drept inspectori de la Protecţia Consumatorului. În realitate, toţi patru între care şi o femeie sunt din Bucureşti, şi nu au nici o legătură cu instituţia invocată de către aceştia. Poliţiştii au reuşit să-i prindă înainte ca aceştia să dea bir cu fugiţii. Administratorii unor firme care au fost păcăliţi spun că falşii inspectori au cotrobăit prin magazine şi apoi au pretins bani pentru unele nereguli descoperite: „Eram plecat când m-a anunţat soţia că au venit unii şi s-au dat drept inspectori de la Protecţia Consumatorului şi le-a cerut bani că au găsit nu ştiu ce pe acolo în neregulă. Până am ajuns eu ei au plecat că le ceream legitimaţie ceva să văd dacă sunt sau nu inspectori adevăraţi. Acum sunt aici la Poliţie să dau declaraţii cu soţia că ea le-a dat bani că nu mai scăpa de ei. O ameninţau că închid magazinul”, a povestit unul dintre administratorii vizitaţi de falşii inspectori OPC. Poliţiştii au instituit filtre şi au reuşit să oprească maşina în care se aflau cei patru suspecţi de înşelăciune. „În scurt timp, poliţiştii sesizaţi au organizat un filtru pe DJ 661, ocazie cu care au oprit în trafic un autoturism ale cărui caracteristici corespundeau celor descrise de persoana care a sesizat poliţia ca fiind cel cu care se deplasează suspecţii. Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat că în interiorul autoturismului se aflau patru persoane, în urma verificărilor acestea fiind identificate, respectiv: Ş.C.C., de 33 ani, B.C.V., de 32 ani, L.F., de 48 ani şi C.V., 30 ani, toţi din municipiul Bucureşti. În urma probatoriului administrat de poliţişti, a rezultat faptul că cele patru persoane au indus în eroare doi lucrători gestionari de la două societăţi comerciale de pe raza comunei Turburea, prezentându-se ca fiind reprezentanţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, primind de la aceştia suma totală de 800 lei, pentru a nu consemna eventualele nereguli constatate”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Isprava celor patru bucureşteni nu va rămâne nepedepsită, pentru că poliţiştii i-au reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de înşelăciune. Duşi în faţa procurorilor, aceştia au primit interdicţie de a nu părăsi ţara, timp de 29 de zile.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: