spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDana Vodislav, arestată la domiciliu

    Dana Vodislav, arestată la domiciliu

    Medicul oftalmolog Dana Vodislav a fost pusă în libertate, după ce Curtea de Apel București a respins contestația procurorilor împotriva deciziei Tribunalului București, care a înlocuit măsura de arestare preventivă cu cea a arestului la domiciliu. Ea s-a aflat în arest preventiv de câteva luni, fiind singura arestată preventiv pentru o perioadă mai lungă.

    Dana Vodislav este deja acasă la Târgu-Jiu și a stat și de vorbă cu jurnaliștii de la un post local de televiziune: „Da, a fost înlocuită măsura de arestare preventivă cu aceea a arestului la domiciliu. Am probleme de sănătate, din ce în ce mai multe. Despre cercetări nu pot să vorbesc. Mi-am făcut planuri, legate de sănătate, dar şi de viaţa mea, însă nu le pot spune”, a declarat Dana Vodislav. Ea a ajuns în arest în luna noiembrie a anului trecut după o acțiune în forță, cu descinderi, a anchetatorilor din București. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti a decis, pe 19 februarie, înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile. În această perioadă, Dana Vodislav este obligată să nu părăsească imobilul din Târgu-Jiu, fără încuviinţarea procurorului care efectuează urmărirea penală, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, medicul nu are voie să comunice cu ceilați inculpaţi din dosar. Este vorba despre Băltăreţu Dinică, Virgil Vasile, Răgman Elena Liliana, Diaconescu Lorenziana-Paula, Adam Eugenia, Băltăreţu Dinică Elena, Lehner Rodica, şi cu martorii audiaţi în dosar. Potrivit anchetatorilor, Vodislav este suspectată că ar fi creat o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto. Potrivit procurorilor din Capitală, care au efectuat cercetări în acest caz, este vorba despre o reţea alcătuită din medici, asistente medicale, instructori auto, agenţi de poliţie şi alte persoane. Dana Vodislav este suspectată, alături de alţi doi medici, de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu. Aceasta este acuzată că ar fi eliberat 2.500 certificate pentru care s-ar fi încasat 225.000 de lei, fără emiterea unor documente fiscale şi fără control. Dana Vodislav a avut mai multe cereri de eliberare sub control judiciar dar de fiecare dată au fost respinse de instanțele din București.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: