spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentExplozia de la Hurezani, cercetată de un reprezentant al Inspecției Muncii

    Explozia de la Hurezani, cercetată de un reprezentant al Inspecției Muncii

    Un reprezentant al Inspecției Muncii a venit special în Gorj pentru a cerceta, împreună cu alți doi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, explozia care a avut loc la conducta de gaze din localitatea Hurezani, în urma căreia cinci persoane au fost rănite, nouă mașini au fost distruse, iar mai multe case au fost afectate. „Colegul nostru a venit ieri (n.r. marți) de la Inspecția Muncii. Eu am trimis imediat cum am fost anunțat, doi inspectori de muncă și au ridicat primele documente, au mers la spital și au stat de vorbă care au fost internate la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești“, a precizat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.

    Echipa de control a constatat că cele cinci persoane rănite sunt angajați la trei societăți diferite: „Este un eveniment în curs de cercetare. Acolo sunt implicați trei angajatori și cinci persoane: un angajat de la Romgaz, trei de la Transgaz și un salariat de la o firmă de pază. Din primele cercetări se pare că a fost o explozie la o conductă. Nu putem să dăm mai multe detalii, pentru că se efectuează cercetări. Cazul se cercetează ca un eveniment“, a mai spus George Romanescu.

    60 de accidente de muncă, înregistrate anul trecut

    Anul trecut au fost înregistrate 60 de accidente de muncă, mai mult de jumătate fiind înregistrate la Complexul Energetic Oltenia. 59 de accidente s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă şi unul a fost mortal. „Inspectorii de muncă au cercetat, de altfel, alte cinci accidente mortale care, în urma verificărilor, s-a dovedit că au avut loc din cauze patologice. Patru dintre acestea s-au înregistrat la un angajator din domeniul energetic, celălalt la o instituţie publică. Alte două incidente soldate cu moartea victimelor, înregistrate la ITM Dolj şi ITM Prahova, au fost cercetate de către ITM Gorj, acestea având loc în zona de competenţă a instituţiei. Peste 58 % dintre accidentele de muncă produse în 2017 s-au înregistrat la un angajator care prestează activitate în domeniul energetic (35 de cazuri)“, a spus George Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: