spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentFetiţă de trei ani, schilodită de o maşină de tocat carne

    Fetiţă de trei ani, schilodită de o maşină de tocat carne

    O fetiţă din cartierul Meteor, municipiu Târgu-Jiu a ajuns la spital cu mâna sfârtecată, după ce şi-a prins-o în maşina de tocat carne electrică. Medicii de la Secţia Urgenţe din cadrul Spitalul Judeţean Târgu-Jiu au decis s-o transfere de urgenţă la o clinică din Bucureşti, cu un elicopter SMURD, pentru că starea copilei era foarte gravă.

    O copilă de trei ani din cartierul Meteor din municipiul Târgu-Jiu a ajuns la spital cu mâna dreaptă amputată după ce şi-a prins-o în maşina de tocat carne electrică. Nenorocirea s-a întâmplat, ieri, în timp ce fetiţa se juca împreună cu fratele său mai mare în vârstă de cinci ani pe lângă maşina de tocat carne electrică, montată în bucătăria casei. Într-o secundă, fratele micuţei a apăsat butonul, moment în care maşina i-a smuls mâna fetiţei, după cum afirmă chiar rudele micuţei. „Cei mici se jucau în curtea casei, pe lângă maşina de tocat carne şi la un moment dat frăţiorul apăsă pe buton şi prinsă mâna fetiţei şi i-a smulsă de tot”, au declarat rudele, venite şi ele într-un suflet la spital. Familia a dus-o la scurt timp cu maşina la unitatea spitalicească, dar totodată a încercat şi recuperarea părţii secţionate, pentru ca medicii să poate realiza reconstrucţia mâinii. Unchiul fetiţei a povestit jurnaliştilor că micuţa a avut mare noroc, pentru că maşina de tocat fiind foarte mare partea smulsă a rămas practic intactă. Unul dintre membrii familiei, mai curajos, a reuşit să ia partea secţionată din maşina de tocat carne şi a pus-o repede în gheaţă. Medicii de la Secţia Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu au acţionat prompt şi au decis s-o transfere de urgenţă la o clinică din Bucureşti, cu un elicopter SMURD, pentru că starea copilei era foarte gravă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: