spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentJudecat pentru omor

    Judecat pentru omor

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Florin Loredan Toma, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Reprezentanţii Parchetului Judeţean Gorj au declarat că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Din rechizitoriul întocmit a reieşit că la data de 18 iulie 2011, în timp ce se aflau în drumul public din satul Frumuşei, comuna Licurici, judeţul Gorj, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pumnul şi picioarele, în mod repetat, în zone vitale ale corpului, zona capului şi toracelui, producându-i leziuni traumatice foarte grave, în urma cărora victima a decedat după câteva minute. Inculpatul şi victima, ambii în vârstă de 37 de ani, se cunoşteau din copilărie, între locuinţele lor fiind o distanţă de aproximativ 100 de metri şi erau rude într-un grad mai îndepărtat. În ultima perioadă, anterior producerii evenimentului, cei doi mergeau împreună să muncească pe la diferite persoane sau să consume băuturi alcoolice prin localuri. Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe timp de 24 de ore prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj din data de 18 iulie 2011, iar în data de 19 iulie 2011 Tribunalul Gorj a admis cererea Parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile, ce ulterior a fost prelungită, în condiţiile legii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: