spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentOmul de afaceri Gabriel Sulugiu, condamnat pentru șantaj. Ce pedeapsă a primit

    Omul de afaceri Gabriel Sulugiu, condamnat pentru șantaj. Ce pedeapsă a primit

    Omul de afaceri gorjean Gabriel Sulugiu și-a primit pedeapsa definitivă în dosarul de șantaj în care a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la începutul anului 2015.

    Curtea de Apel Craiova l-a achitat pe Sulugiu pentru unele fapte de șantaj, sub motivul că acestea nu există în legea penală. „Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi repune pedepsele componente în individualitatea lor. Acesta a fost condamnat de judecătorii din Bănie la un an de închisoare cu suspendare pe o perioadă de trei ani: „Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Sulugiu Constantin Gabriel pentru infracţiunea de şantaj în formă continuată prev.de art.194 alin.1 cu aplic.art.41 alin.1 VCp şi art.5 NCp (fapta comisă în perioada decembrie 2009 – august 2010) de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare. (…) Contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev.de art.290 alin.1 VCp cu aplic.art.5 NCp, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Menţine aplicarea art.81 şi urm.VCp stabilind termen de încercare 3 ani“.

    Obligat să plătească daune morale și despăgubiri de aproape 250.000 de lei

    Gabriel Sulugiu a mai fost obligat să achite daune morale și despăgubiri de aproape 250.000 de lei: „Reduce suma acordată părţii civile cu titlu de daune morale de la 50.000 lei la 15.000 lei. Reduce suma acordată părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale la 230.000 lei (înlăturând restul despăgubirilor materiale acordate)“, a mai stabilit instanța Curții de Apel Craiova.

    Șantajul a fost comis asupra omului de afaceri Dragoș Talianu

    Omul de afaceri Gabriel Sulugiu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj (2 fapte), spălarea banilor, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar, a fost judecat și Sabin Daha, un cunoscut de al lui Sulugiu, acuzat de favorizarea infractorului.

    Procurorii au stabilit că cei doi l-au șantajat pe omul de afaceri Dragoș Talianu. „Sulugiu Constantin Gabriel a constrâns prin ameninţare partea vătămată T.I.D. să-i achite o dobândă lunară de 15% calculată la un împrumut de 200.000 lei acordat în luna octombrie 2009, încasând în mod injust suma de 405.000 lei, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj”, au arătat procurorii. Oamenii legii au mai stabilit că Sulugiu l-a amenințat pe Talianu, care a fost nevoit să îi achite o dobândă lunară de 3.000 de euro pentru un împrumut de 20.000 euro acordat în luna decembrie 2009, încasând în mod injust suma de 17.000 euro.

    Sulugiu, acuzat de delapidare și spălare de bani

    Procurorii l-au trimis în judecată pe Gabriel Sulugiu și pentru delapidare: „În calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, şi-a însuşit, în interesul său, în perioada decembrie 2009-ianuarie 2010, din conturile societăţii suma totală de 1.135.792 lei, în plus faţă de aportul său personal, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare. De asemenea, în perioada august-septembrie 2010, a determinat partea vătămată să întocmească în fals 34 de facturi şi chitanţe fictive şi la rândul său a întocmit o factură fiscală în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în favoarea altei societăţi administrate de partea vătămată, prin care arată tranzacţionarea unor mărfuri în valoare de 160.471 lei, care în realitate nu s-a realizat, dar care era necesară în vederea încheierii unui contrat de cesiune, autentificat la data de 22.09.2010, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Acelaşi inculpat, Sulugiu Constantin Gabriel, a transferat suma de 200.000 lei provenită din infracţiunea de delapidare, respectiv suma de 160.000 lei provenită din infracţiunile de şantaj şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (contravaloarea contractului de cesiune de creanţă), din conturile societăţii pe care o administra în conturile societăţii administrate de partea vătămată T.I.D., sume care ulterior au fost virate în conturile unei a treia societăţi, administrate tot de către inculpat, cunoscând faptul că sumele provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani”, au menționat procurorii Parchetului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: