spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDe pe pârtie la spital

    De pe pârtie la spital

    Peste 1000 de turişti au fost şi în acest sfârşit de săptămână în staţiunea montană Rânca. Oamenii s-au distrat şi au schiat pe toate pârtiile din cadrul staţiunii. Luaţi de valul distracţiei, unii au ajuns pe patul de spital cu fracturi de membre. Un turist a ajuns la spital în comă alcoolică după ce a consumat o cantitate prea mare de alcool.

    salvamont gorj

    Distracţia continuă pe pârtiile de la Rânca însă sporturile de iarnă produc şi accidente. Numai în cele două zile de weekend, 13 turişti au avut nevoie de intervenţia salvatorilor montani. Printre acestea s-au numărat şi accidente minore dar şi unele mai grave, soldate cu fracturi dificile. „Au fost 12 evenimente în acest weekend, trei dintre ele au avut nevoie de transport cu ambulanţa la spital, au fost cazuri mai deosebite, cu fracturi mai dificile dar şi cu stări comatoase”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului de Salvamont Gorj.

    În comă alcoolică

    Un bărbat a fost transportat de urgenţă la spital după ce a băut atât de mult încât a intrat în comă alcoolică. Totţi pacienţii însă se află în afara pericolului. Distracţia continuă însă pe pârtiile din Rânca, mai ales că stratul de zăpadă este în continuare în perfectă stare. „Să sperăm că temperaturile din această săptămână vor permite să se păstreze stratul de zăpadă, să putem spera că vom avea câteva weekenduri de iarnă şi de acum încolo”, a mai precizat Sabin Cornoiu. În weekendul ce s-a încheiat staţiunea a fost plină, aproximativ 1500 de turişti practicând sporturi de iarnă pe pârtiile de la Rânca.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: