spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPeste 21 de tone de cărbune au fost confiscate de poliţişti

    Peste 21 de tone de cărbune au fost confiscate de poliţişti

    Peste 21 de tone de cărbune şi amenzi în valoare de 3.000 de lei. Acesta este bilanţul ultimei acţiuni întreprinse de poliţiştii din Rovinari pe linia prevenirii şi combaterii furtului de cărbune. Trei şoferi care transportau cărbunele fără acte trebuie să dea explicaţii legate de locul de unde au încărcat cărbunele pe care îl transportau.

    O nouă captură importantă de cărbune au înregistrat poliţiştii din oraşul Rovinari. După ce săptămâna trecută, oamenii legii au descoperit un transport de cărbune fără acte, ieri alţi trei transportatori încărcaţi cu peste 21 de tone de cărbune au ajuns în atenţia poliţiei. Şoferii s-au ales cu câte o amendă de o mie de lei, iar cantitatea de cărbune transportată fără acte a fost confiscată. Asta pentru că şoferii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă a cantităţii de cărbune transportat. „Cei trei şoferi care transportau peste 21 de tone de cărbune lignit bulgări au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de câte o mie de lei fiecare, deoarece nu au putut prezenta documente pentru cantitatea pe care o transportau. De asemenea, cantitatea de cărbune a fost indisponibilizată în vederea confiscării”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Întreaga cantitate de cărbune a fost confiscată şi lăsată în custodia unei unităţi miniere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: