spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn profesor gorjean, anchetat de poliţişti

    Un profesor gorjean, anchetat de poliţişti

    Un profesor de 49 de ani, din cadrul Grupului Şcolar Industrial din Stoina, a intrat în vizorul poliţiei, după ce a jignit o elevă. Fata în vârstă de 15 ani a avut ieri dimineaţă o discuţie cu profesorul, iar acesta a jignit-o în legătură cu vestimentaţia, respectiv o pereche de blugi rupţi în genunchi. Întrucât eleva a considerat că glumele au avut o tentă sexuală, i-a relatat cele întâmplate mamei sale, iar aceasta a sunat la poliţie. Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, susține că polițiștii din Stoina au început audierile la sediul Postului Local de poliţie, unde va fi audiat şi cadrul didactic. Urmează ca și Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj să facă verificări în acest caz pentru a stabili dacă dascălul de la Grupul Industrial din Stoina, a avut un comportament nepotrivit în relația profesor-elev.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: