spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAu rămas pietoni!

    Au rămas pietoni!

    Week-end cu amenzi pentru gorjeni. Sancţiuni de peste 70.000 de lei, aplicate de oamenii legii, dar şi 9 şoferi rămaşi pietoni. Aşa arată bilanţul acţiunilor efectuate de poliţiştii gorjeni în acest week-end.

    În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au continuat să acţioneze în sistem integrat cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii şi diminuării fenomenului infracţional precum şi pe linia combaterii evaziunii fiscale, siguranţei traficului rutier, prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale. Astfel, pe parcursul zilelor de vineri, 18 iulie şi sâmbătă, 20 iulie, au acţionat în medie, zilnic, 100 de poliţişti, ocazie cu care au fost constatate 3 infracţiuni şi aplicate 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 76.500 de lei. Dintre acestea, 11 sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 10 conform prevederilor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în timp ce 307 de sancţiuni au fost aplicate participanţilor la traficul rutier, care nu au respectat prevederile privind circulaţia pe drumurile publice, iar diferenţa pentru nerespectarea altor acte normative. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 9 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: