spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA scăpat ca prin minune după ce s-a izbit cu mașina de...

    A scăpat ca prin minune după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de beton! Șoferul era beat

    Un bărbat de 45 de ani a fost la un pas de tragedie după ce s-a urcat beat la volan. Mașina acestuia s-a izbit de un stâlp de beton, însă conducătorul auto nu a suferit nicio leziune. „Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul pe DJ 661 Târgu Cărbuneşti, a avut loc un accident de circulaţie. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din comuna Bengeşti, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Suedia, pe DJ 661, într-o curbă uşoară spre dreapta, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, în partea stângă a drumului, în direcţia de mers, izbindu-se cu autoturismul de un stâlp de beton tip IRE, fără a suferi vreo vătămare corporală. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a informat Biroul de Presă al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: