spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi-a înjunghiat propriul fiu

    Şi-a înjunghiat propriul fiu

    Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat propriul fiu, în vârstă de 22 de ani.

    Totul s-a întâmplat duminică seara, în timp ce bărbatul de 48 de ani s-a luat la harţă cu fiul său. Discuţiile aprinse, iscate pe fondul consumului de alcool s-au soldat cu vărsare de sânge. Tatăl înfuriat a pus mâna pe cuţit şi i-a aplicat fiului câteva lovituri în zona abdominală, leziuni care l-au trimis pe tânăr direct pe masa de operaţie. Medicii i-au salvat viaţa, iar poliţiştii l-au ţinut departe de victimă pe agresor. Şi asta pentru că peste noapte, agresorul a stat sub supravegherea medicilor de la secţia Psihiatrie, pentru ca a doua zi, acesta să ajungă în custodia poliţiştilor. Pe numele suspectului agresiunii a fost întocmit dosar penal, urmând ca în funcţie de concluziile medico-legale să se stabilească încadrarea exactă a faptelor comise şi să fie dispuse măsuri prevăzute de Codul de procedură penală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: