spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentI-a spart apartamentul pentru 300 de lei! Hoțul a fost prins

    I-a spart apartamentul pentru 300 de lei! Hoțul a fost prins

    „Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de un bărbat de 35 de ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se afla plecat de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în locuință, iar dintr-un dulap i-au sustras suma de 300 lei. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a efectuat cercetarea locului faptei, iar cu această ocazie s-au constatat urme de forţare la nivelul sistemului de închidere al uşii de acces în apartament şi urme de răvăşire. În urma activităţilor specifice desfășurate de către polițiști din cadrul Compartimentului Proximitate, a fost identificat autorul în persoana unui bărbat de 41 de ani, din comuna Secu, județul Dolj, fără ocupație, care se afla în zona blocului de locuințe, fără să poată justifica prezența lui în acel loc. Suma de bani a fost recuperată, iar cercetările continuă cu autorul în stare de libertate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat”, a informat Biroul de Presă al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: