spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentTrupurile morţilor din accidentul din Ungaria au fost repatriate şi înmormântate

    Trupurile morţilor din accidentul din Ungaria au fost repatriate şi înmormântate

    Jale mare în familiile celor doi fraţi, care şi-au găsit tragicul sfârşit în teribilul accident de circulaţie care a avut loc în Ungaria. Trupurile celor doi gorjeni, care se întorceau de la muncă din Spania au fost repatriate şi ieri au fost înmormântate. Familiile celor doi sunt încă în stare de şoc.

    Sâmbătă spre dimineaţă au ajuns la Mătăsari sicriele celor doi fraţi, care au murit în accidentul din Ungaria. Trupurile celor doi au fost depuse la capelă, pentru ca toţi cei care au dorit să-şi poată lua rămas bun de la ei. Ieri, familiile îndoliate i-au condus pe ultimul lor drum. Familiile celor doi se află încă în stare de şoc. Irina Bocea şi fratele ei au plecat la muncă în Spania, dar la întoarcere au avut parte de o moarte violentă, din cauza unui şofer de tir, care a pierdut controlul direcţiei lovind violent microbuzul în care se aflau mai multe persoane. În urma impactului, 14 români au murit. Printre ei se aflau şi doi gorjeni, frate şi soră. Familiile i-au condus ieri pe ultimul drum, şi nu-şi revin încă din şocul suferit la aflarea veştii că cei pe care îi aşteptau să vină acasă în viaţă au avut parte de un sfârşit tragic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: