spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesCastel dintr-un munte de piatră

    Castel dintr-un munte de piatră

    Un gorjean a ales să-şi construiască o casă deosebită care să regăsească în peisajul muntos din zona comunei Runcu. Aşa că a adus piatră din munte şi s-a apucat să-şi construiască nu o căsuţă modestă, ci chiar un castel.

    Virgil Tumbăr a început construcţia casei în anul 2000. Atunci, impresionat de locul situat în comuna Runcu, s-a gândit să construiască ceva pentru el într-un stil care să se potrivească peisajului oferit de munţii din jur. De atunci a adunat un munte de piatră pe care l-a transformat într-un castel de basm. Numai pentru temelie a avut nevoie de aproximativ 300 de tone de ciment. Nu l-a terminat încă, dar este hotărât ca în primăvară să finalizeze construcţia în care intenţionează să-şi primească invitaţii de peste hotare, dar şi prietenii. „M-a impresionat locul şi m-am gândit că un conac în formă de castel ar merge perfect în zona aceea de vis. Am folosit un munte de piatră adusă de pe Valea Şuşiţei, iar tâmplăria am făcut-o în stil castelan. În primăvară pun tocăria, iar mobilierul l-am adunat de prin lume, este vechi şi îl voi recondiţiona“, a dezvăluit proprietarul castelului din piatră, Virgil Tumbăr.

    Castelul are 14 camere şi va fi mobilat cu mobilier vechi

    Construcţia conacului este extrem de solidă. Clădirea are nu mai puţin de 14 camere, o sală de mese, iar prin spatele conacului curge un izvor de apă. Aşezarea este desprinsă din poveşti, conacul fiind înconjurat de munţi. Priveliştea l-a încântat şi pe Virgil Tumbăr, dar şi pe alţii oameni care au intenţionat să cumpere castelul. Despre o eventuală înstrăinare a conacului nici nu încape vorbă, după cum susţine proprietarul imobilului. Acesta spune că, imediat ce a ridicat castelul, au şi început să curgă ofertele pentru a-l vinde, însă nu l-a dat. „Nu-l vând. Îl voi termina în primăvară şi va fi al meu personal. Poate lumea mă crede nebun, dar când o să fie terminat, va fi ceva rupt dintr-un basm“, a mai adăugat Tumbăr, hotărât ca în câteva din cele 14 camere ale castelului să deschidă şi un centru personal de restaurare a mobilierului vechi, unde va lucra alături de un designer. Pentru că loc este destul, proprietarul conacului mai are în plan să deschidă în spaţiul situat alături de castel, un centru de prelucrare a produselor bio, adunate de la localnicii din comuna Runcu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: