spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesDoi tineri din Gorj au o afacere INEDITĂ! Cu ei, petrecerea ta...

    Doi tineri din Gorj au o afacere INEDITĂ! Cu ei, petrecerea ta va fi cea mai tare!

    barmani 3Se cunosc de mai mulți ani și îi leagă o strânsă prietenie, dar și încredere. Mihai și Ruben au dezvoltat împreună o afacere care merge din ce în ce mai bine și se bucură de succes! Cei doi, deși sunt foarte tineri, au avut curajul necesar să pornească pe un drum, să învețe foarte multe lucruri de care nu aveau habar și acum își doresc să evolueze! Cei doi demonstrează că dacă vrei, reușești în viață cu multă pasiune și responsabilitate!

    barmani 44Mihai și Ruben sunt doi tineri pasionați, care au pus pe picioare o afacere de succes! De câțiva ani, cei doi oferă, celor care se căsătoresc sau celor care doresc să aibă parte de o petrecere de vis, servicii specializate și produse la prețuri promoționale. Mihai și Ruben au absolvit cursuri de barmani la București și Milano și prin multă practică și dăruire au învățat cum să ofere altora bucurie! Îi găsiți și pe facebook, trebuie să căutați „Barmani Evenimente Tg Jiu”. Mihai este unul dintre tinerii plini de idei ai Gorjului! De când avea 15 ani a început să își câștige singur banii de buzunar, iar acum, la 21 de ani, se întreține din afacerea sa. Nu este căsătorit și spune că va mai aștepta vreo cinci ani până să își pună pirostriile! Tânărul este originar din comuna Bălănești. Mihai este și şeful tinerilor PSD din Bălănești, fiind membru al acestei formațiuni politice de mai bine de trei ani.

    A învățat cu pasiune cum să fie un barman apreciat

    barmani 2Face echipă cu Ruben, bun prieten și sunt foarte apreciați la evenimentele la care participă. Au absolvit cursuri în domeniu și merg, ori de câte ori au ocazia, la perfecționare. Practica este mama învățăturii, spune Mihai, așa că și evenimentele pe care le organizează sunt o modalitate de a evolua. Cei doi barmani sunt foarte apreciați. „Avem de câțiva ani această afacere și merge bine. Înainte de promovarea online, care acum este la îndemâna oricui, la începutul nostru primeam evenimente din recomandări. Primim și acum. Lumea, invitații la nunți și alte petreceri unde mergeam, vedeau ce facem, cum preparăm băuturile, ce putem oferi, aflau de prețuri, erau mulțumiți și ne recomandau. Am avut mulți clienți, avem recomandări de la artiști celebri din Gorj și nu numai. Am participat la evenimente în multe județe, nu doar în Oltenia. Pasiunea pentru ceea ce facem ne unește, ne motivează și prietenia dintre noi. Vrem să ne facem treaba foarte bine, să ne bucurăm și mulțumim clienții. Facem cu bucurie tot, cred că și asta contează! Participăm la diverse evenimente: petreceri de firmă, nunți, botezuri, majorate. Fac lucru acesta din 2013. Lucrez împreună cu un coleg. Promovarea noastră a constat din recomandare de la om la om. Am făcut și la mall-ul din Târgu Jiu demonstrații. Avem cocktailuri personalizate. La fiecare eveniment la care mergem le personalizăm în funcție de mire sau mireasă. Nu numai cu numele, dar și ingredientele”, a spus Mihai Foanene.

    Barul lor devine loc de socializare

    Agenda celor doi tineri va fi ocupată toată vara, căci au evenimente programte până în octombrie. Din fericire, au primit vești bune și despre petrecerile la crea vor participa la anul. Sunt căutați de tinerii care își doresc o petrecere pe cinste și sunt apreciați pentru calitatea serviciilor. Mihai povestește că de obicei barul mobil la care lucrează el și Ruben devine atracția serii! Adolescenții și nu numai se uită mirați și încântați la jongleriile pe care cei doi barmani știu să le facă cu sticlele de băutură, adulții apreciază băuturile alcoolice preparate de cei doi etc. La unul dintre botezurile la care Mihai și Ruben au fost, au pregătit fructe cu alcool. Deoarece cererea este mare, Mihai va mai angaja în curând și o fată în echipa sa! „Cu noi, puteți oferi o gamă variată de cocktailuri, shoturi și alte băuturi invitaților. Acestea pot fi personalizate în funcție de gustul clienților, de tematica evenimentului (anumite culori, decoruri) și pot fi denumite în funcție de eveniment – Cocktailul Miresei, Angel’s Cocktail, Ada s Cocktail etc. În principiu, ceea ce oferim noi se rezumă la următorul aspect: în loc de a se bea doar la masă, barul poate fi un loc unde lumea să socializeze, să se distreze cu prietenii și să se bucure de modul inedit de preparare al băuturilor. Barul devine un punct de atracție pe toată durată serii. Față de alte momente artistice, barmanii – eu și Ruben- stau de la primirea invitaților până dimineața, pentru a asigura buna dispoziție prin interacțiunea cu aceștia. Realizăm jocuri interactive cu invitații, demonstrații de working-flair și tehnici specifice de bartending în timpul preparării băuturilor”, a afirmat barmanul Mihai Foanene din Bălănești.

    barmanai 3barmani 65barmani 4

     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: