spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăMondenHollywood Night la Colegiul Național „Spiru Haret”! Se anunță o seară incendiară

    Hollywood Night la Colegiul Național „Spiru Haret”! Se anunță o seară incendiară

    Elevii de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu sunt primii care se vor distra anul acesta la Balul Bobocilor! Aceștia, dar și invitații lor îşi vor alege joi, 19 octombrie, cei mai frumoși „miss” și „mister” ai CNSH. Tematica balului din acest an este „Hollywood Night”, astfel că participanții sunt invitați să își scoată din dulap hainele de gală! Invitați speciali ai evenimentului sunt artiștii de la trupa Paraziții.

    Balul Bobocilor de la CNSH Târgu-Jiu este primul organizat anul acesta și sunt așteptați să participe foarte mulți adolescenți. Organizatoarele promit că seara de 19 octombrie va fi un inedită și plină de distracție. Evenimentul se va desfăşura la Anna Events, restaurant de pe Insuliţa Jiului, iar trupa Paraziţii este invitatul principal. Un bilet costă 25 de lei și poate fi achiziționat de la Dana Merfu și Bianca Țambrea, cele două eleve care s-au ocupat de organizarea balului sau de la intrarea în sala Anna Events. „Tematica balului bobocilor din acest an este Hollywood Night, covorul roșu, o noapte specială! Invităm toți tinerii din Târgu-Jiu la acest eveniment și sunt invitați să se îmbrace într-un mod cât mai elegant. Petrecerea va începe de la ora 20.00, fiind urmată apoi de un after party, care va avea loc la Mozzart Cafe. Preţul unui bilet este de 25 de lei. Așteptăm la bal pe toată lumea, mai ales că este primul organizat în oraș”, transmite echipa organizatoare. În cursa pentru coronițele de MISS și MISTER CNSH s-au înscris 12 concurenți, 6 fete și 6 băieți.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: