spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăMondenMaria Patricia Medeleanu, fetița de 10 ani care se îndreaptă spre o...

    Maria Patricia Medeleanu, fetița de 10 ani care se îndreaptă spre o carieră de succes în muzică. Idolul său este Maria Lătărețu

    Deși are frageda vârstă de 10 anișori, prin muncă și talent, a reușit să obțină zeci de premii la festivaluri naționale. Târgujianca Maria Patricia Medeleanu este un exemplu de perseverență pentru tânăra generație, fetița având în palmares numeroase premii I datorită talentului său muzical. Copila cântă cu vocea, dar și la două instrumente: vioară și nai. Maria este elevă la Școala Generală Nr.8 Târgu-Jiu, iar studiul muzical îl desfășoară la Școala Populară de Artă. Idolul său este Maria Lătărețu, iar tatăl ei, Dragoș Medeleanu, o ajută să ajungă pe urmele celebrei interprete de muzică populară.

    Reporter: De la ce vârstă a început să cânte și la ce instrumente?

    Dragoș Medeleanu: A început să cânte la șase ani și studiază canto popular cu profesorul Cristina Boian. La vioară studiază cu domnul Grigore Burlan și nai cu profesorul Ștefan Popescu de la Școala Populară de Artă Târgu Jiu.

    Rep.: Ce premii a obținut până în prezent?

    Dragoș Medeleanu: O parte dintre premii, cele mai recente, sunt: Locul I la Festivalul Național „Hora din străbuni”; Locul I la Olimpiada Națională de Interpretare – canto popular, organizat de Ministerul Culturii; Locul I la Festivalul Național Craiova „Vreau să cânt”; Locul I la Festivalul Național „Flori de cântec românesc”, organizat la Vâlcea; Locul I la Festivalul Național „La poalele cetății”; Locul I la Festivalul Național „Sofia Drăghici”; Locul I la Festivalul Național „Tinere talente”. De asemenea, mai are peste 20 de premii la festivaluri organizate în țară, printre care la Severin, Craiova și Vulcan.

    Rep.: Cum i-ați descoperit talentul?

    Dragoș Medeleanu: Talentul a fost descoperit de bunica, aceasta văzând că fetița cânta acasă. Maria Patricia cânta de fiecare dată atunci când auzea melodiile cunoscutei interprete Maria Lătărețu sau ale altor artiste din domeniul folcloric.

    Rep: Ce își dorește Maria să devină mai târziu? Ce carieră vrea să urmeze?

    Dragoș Medeleanu: Își dorește să devină o cunoscută interpretă de muzică populară, vrea foarte mult să ajungă pe urmele Mariei Lătărețu și să studieze la Conservator.

    Rep.: Pentru ce concursuri și festivaluri se pregătește în perioada următoare?

    Dragoș Medeleanu: Având în vedere că este un copil ambițios, care vrea să facă o carieră frumoasă în muzică, o să participe la toate concursurile și festivalurile organizate în anul 2017 și, evident, în anii care urmează.

     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: