Acasa / National / Anchetă epidemiologică după decesul unui copil diagnosticat cu rujeolă

Anchetă epidemiologică după decesul unui copil diagnosticat cu rujeolă

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a demarat o anchetă epidemiologică, după decesul în Spitalul Judeţean Suceava al unui copil în vârstă de doi ani, din Mitocu Dragomirnei, în cazul căruia rezultatul analizelor serologice a confirmat rujeola, a declarat presei, marţi, şeful Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul instituţiei, Dinu Sădean.

Potrivit sursei citate, din informaţiile existente până în prezent, în perioada spitalizării copilul a avut un singur contact, cu o persoană care a fost vaccinată antirujeolic. Totodată, medicii au precizat că acest copil suferea de o boală genetică congenitală, cu un status imunitar scăzut, iar vaccinarea este contraindicată în asemenea cazuri.

De asemenea, cele două surori ale copilului decedat erau vaccinate. De la începutul acestui an, în judeţ s-au înregistrate şase cazuri de rujeolă, dintre care două confirmate, în cazul copilului decedat şi al unui copil în vârstă de şase luni din Falcău, în urma analizelor de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, iar pentru restul se aşteptată rezultatul. Anul trecut, în judeţ s-au înregistrat trei cazuri de rujeolă.

Mai există suspiciuni în cazul unui copil în vârstă de 10 luni din Humoreni, altuia de 12 luni din Dealul Zvorâştea, unui bebeluş de 7 luni din Pârteştii de Jos şi unui copil de un an şi opt luni din Cornu Luncii, niciunul dintre aceştia fiind vaccinat împotriva rujeolei.

Inspectorii DSP Suceava s-au mobilizat şi colaborează cu toţi medicii de familie în vederea intensificării acţiunii de vaccinare a copiilor aflaţi pe listele de asiguraţi şi identificarea tuturor celor nevaccinaţi.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*