spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăNationalTrei miniştri şi şapte parlamentari, trimiși în judecată

    Trei miniştri şi şapte parlamentari, trimiși în judecată

    Trei miniştri şi şapte parlamentari au fost trimişi în judecată anul trecut de procurorii anticorupţie, se arată în sinteza raportului de activitate pe 2017 postat, miercuri, pe site-ul DNA.

    Potrivit DNA, cauzele soluţionate prin rechizitoriu au vizat un număr total de 13 demnitari, dintre care trei miniştri, un senator, cinci deputaţi şi un preşedinte al Camerei Deputaţilor, doi secretari de stat şi un secretar general din cadrul unui minister.

    În anul 2017 au mai fost trimişi în judecată 49 de primari, nouă viceprimari, trei preşedinţi de consilii judeţene, 23 de directori de instituţii publice şi 19 directori de companii sau societăţi naţionale. Lor li se adaugă persoane cu funcţii de conducere în domeniile educaţiei şi sănătăţii, dar şi alţi şefi de instituţii.

    Cauzele finalizate prin rechizitorii au vizat şi inculpaţi care lucrau în instituţii implicate în aplicarea legii. Este vorba despre şase magistraţi, 14 avocaţi, 69 de poliţişti şi trei notari.

    În total, procurorii DNA au dispus anul trecut trimiterea în judecată a 329 persoane care au ocupat funcţii de conducere, control, demnităţi publice ori alte funcţii importante.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: