spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews Alert71 de percheziţii la persoane suspectate de trafic de persoane, proxenetism şi...

    71 de percheziţii la persoane suspectate de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combaterea a criminalităţii organizate Piteşti, Craiova, Ploieşti, Bucureşti, Vâlcea şi Dâmboviţa au efectuat un număr de 71 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa şi a municipiului Bucureşti.

    Perchezițiile au vizat destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate transnaţionale, formate din 52 de suspecţi, specializate în săvârşirea atât în România, cât şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania, a infracţiunilor de trafic de persoane in vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani.

    În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate au recrutat prin inducere in eroare /determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani, ce au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora.

    Din cercetările efectuate a rezultat faptul că suspectii au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând suma de circa 5 milioane de euro.

    În acest context, in vederea probării activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate in data de 19.06.2017 s-a acționat coordonat în Romania, Marea Britanie, Belgia, Elvetia şi Cehia cu efectuarea unui număr de aproximativ 20 de percheziții domiciliare.

    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare  au fost ridicate sumele de 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100  de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze precum şi  24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri,  9 tablete, 500 de grame aur, în bijuterii,  un grinder, un pistol cu aer comprimat și 4 cartușe de carabină deținute ilegal, 34  de ceasuri de lux , în valoare estimată de circa 210.000 euro.

    Acțiunea se înscrie intr-o serie mai amplă de activitati desfășurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituită între autorităţile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei.

     Eurojust – Unitatea de Cooperare Judiciara a Uniunii Europene – a asigurat suportul operațional si financiar necesar constituirii si desfasurarii activitatilor operationale aferente acestei echipei. Totodată, Eurojust a facilitat cooperarea dintre Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti si autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii,Belgia, Elvetia, Germania si Cehia, facilitând organizarea de reuniuni de coordonare.

    Europol a facilitat schimbul de informații intre statele implicate prin organizarea de întâlniri operaționale si a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezenta unui birou mobil in Romania pe durata acțiunii.

    La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti au fost aduse, în vederea audierii, un numar de 35 de persoane.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Argeş, sprijiniţi de către forţe de jandarmi din Gruparea Mobila de Jandarmi Fratii Buzesti Craiova, BSIJ Vlad Tepes Bucureşti, IJJ Argeş, IJJ Dambovita şi IJJ Prahova.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: