spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăNews AlertCatedrala Arhiepiscopală, spartă de hoţi. Au fugit cu cutia milei

    Catedrala Arhiepiscopală, spartă de hoţi. Au fugit cu cutia milei

    Hoţii au călcat Casa Domnului. Catedrala Arhipescopală din Buzău, situată în centrul oraşului, a fost spartă de hoţi în noaptea de sâmbătă spre duminică.

    Poliţiştii din Buzău au întocmit dosar penal pentru furt calificat în acest caz şi fac cercetări pentru a-i prinde pe cei care au intrat în biserica din care ar fi furat bani, dar ar fi provocat şi stricăciuni.

    Împreună cu reprezentanţi ai Arhiepiscopiei, în această dimineaţă, poliţiştii de la investigaţii criminale au desfăşurat cercetări la faţa locului.

    Potrivit unor surse judiciare, hoţii ar fi pătruns în incintă, folosindu-se de o scară, prin curtea interioară a bisericii, unde au spart un geam, scrie adevarul.ro.

    Au răvăşit biserica, au spart cutia milei, apoi au pătruns în magazinul cu obiecte bisericeşti, de unde au sustras alţi bani.

    Poliţiştii încearcă acum să dea de urma celor care au prădat lăcaşul de cult.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: