spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPercheziții într-un dosar de uzurpare a funcției! Subprefectul, audiat

    Percheziții într-un dosar de uzurpare a funcției! Subprefectul, audiat

    Șase persoane, printre care se numără și subprefectul județului Giurgiu, Laurențiu Țintea, urmează să fie audiate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, într-un dosar de uzurpare a funcției cu consecințe deosebit de grave, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

    Miercuri dimineață, sunt efectuate 14 percheziții în București și în județele Cluj și Giurgiu, la sediul unor instituții publice și societăți comerciale, precum și la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii.

    Printre acestea s-ar afla și subprefectul județului Giurgiu, fostul director al Direcției Taxe Locale din cadrul administrației locale, dar și patronii unei societăți, precizează sursele citate. Aceștia urmează să fie audiați la sediul IGPR.

    Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că funcționari din Prefectura Giurgiu ar fi încheiat cu reprezentanții societății comerciale un protocol având ca obiect încasarea online a contravalorii amenzilor aplicate la regimul rutier și pentru lipsa rovinietei, indiferent de domiciliul contravenientului, în numele și pe seama autorității administrativ-teritoriale, prin intermediul unei platforme online.

    Platforma utilizată nu era însă acreditată și autorizată de către instituțiile abilitate pentru desfășurarea acestei activități, se arată într-un comunicatul al IGPR.

    Astfel, ar fi fost încasați, în perioada iunie 2015 — iulie 2016, peste 2.270.000 de lei, reprezentând contravaloarea amenzilor de circulație achitate online, fiind vătămate drepturile și interesele unităților administrativ-teritoriale locale corespunzătoare domiciliului contravenientului sau locului de încasare, conform prevederilor legale în vigoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: