spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPoveste IMPRESIONANTĂ! Mascatul s-a făcut preot, preotul a devenit poliţist

    Poveste IMPRESIONANTĂ! Mascatul s-a făcut preot, preotul a devenit poliţist

    Destine în oglindă! Viaţa unui poliţist de la mascaţi, Ilie Samoilă, s-a schimbat radical. Voia lui Dumnezeu l-a îndrumat către Biserică şi a ajuns preot în comuna buzoiană Săpoca. În alt colţ al ţării, la Turnu Severin, un preot care a slujit şapte ani a ales să se facă poliţist de frontieră.

    De mic, Ilie Samoilă era înnebunit după sport şi visa să ajungă în trupele de comando. Născut în Racoviţeni (Buzău), Ilie a practicat arte marţiale de la 13 ani, câştigând câteva titluri de campion naţional. A urmat pasul firesc spre Facultatea de Educaţie Fizică, pe care a absolvit-o la Constanţa. În 2007, buzoianul a fost angajat la Brigada Specială de Intervenţii a Jandarmeriei Bucureşti. “După câţiva ani m-am transferat la Serviciul de Intervenţie Rapidă Buzău, mai aproape de casă”, povesteşte fostul luptător, obişnuit cu infractori periculoşi şi cu misiuni în miez de noapte.

    Din 2012, Ilie oficiază Sfânta Liturghie la biserica din Săpoca
    Foto: weekend adevarul

    Încet-încet, în sufletul lui îşi făcea loc o dorinţă puternică, scrie “Weekend Adevărul”. Aproape din senin, Samoilă a decis să urmeze Teologia. În 2012, el a schimbat uniforma de poliţie cu straiele bisericeşti, când a fost hirotonit preot la biserica din comuna Săpoca.

    „Nu ştiam în ce parohie mă trimite Înaltpreasfinţitul când mi-am dat demisia din Poliţie, dar am zis «cu Dumnezeu înainte»“, zâmbeşte Samoilă. Parohia sa numără peste 300 de familii, iar enoriaşii l-au îndrăgit deja pe tânărul preot. Împreună, au refăcut acoperişul bisericii şi au amenajat un foişor, unde se organizează cercuri pentru copiii din sat. Iar de când au aflat că preotul lor este un fost luptător în trupele de intervenţie, enoriaşii din Săpoca dorm liniştiţi.

    Pe malul Dunării, la Turnu Severin, preotul Vasile Pîntea a decis să parcurgă în sens invers drumul ales de Ilie Samoilă. După ce a slujit şapte ani, Pîntea s-a hotărât să îmbrace uniforma de poliţist de frontieră. La 36 de ani, omul bisericii a urmat un curs intensiv la Şcoala Poliţiei de Frontieră din Turnu Severin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: