spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertRegele Mihai se întoarce pentru totdeauna în România. Corpul neînsufleţit al fostului...

    Regele Mihai se întoarce pentru totdeauna în România. Corpul neînsufleţit al fostului suveran, transportat la Sinaia

    Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă. Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal. Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară au fost trase la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a sosit pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.

    Sicriul va fi depus la Palatul Peleș.

    La bordul aeronavei cu care a fost adus Regele Mihai I s-au aflat ASR Principesa Elena, E.S. Alexander Nixon, ASR Principesa Sofia, secretarul de stat Victor Opaschi (reprezentantul Guvernului României), ÎPS Mitropolitul Iosif, gr.mr. Laurian Anastasof (reprezentantul Armatei Române), membri ai Casei Majestăţii Sale şi 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă, purtători ai sicriului.

    Familia regală urmează să vină din Salonul Oficial spre scaunele de pe tarmac, în poziţia de ceremonie – Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, Irina Walker, ASR Principesa Maria, Nicolae de Roumanie Medforth-Mills, Karina de Roumanie.

    Sicriul cu trupul regelui va fi scos din aeronavă de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă.

    Conform programului stabilit de Casa Regală, sictriul cu trupul Majestăţii Sale va fi aşezat pe catafalc. Înaintea sicriului purtat de cei opt militari ai Brigăzii 30 Gardă va merge un militar ce poartă crucea de lemn şi va fi urmat de un militar care duce o coroană rotundă de flori.

    Mai apoi, se vor intona imnul naţional şi cel regal şi va fi oficiată o slujbă religioasă de către un sobor de preoţi.

    Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transferat la Castelul Peleş.Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.

    Potrivit datelor funizate de Casa Regală, miercuri, la ora 14.00, sicriul va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia.

    „Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

    – Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
    – Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
    – Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
    – Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei”, informează Casa Regală.

    Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

    Ulterior, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

    „Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00”, potrivit programului.

    Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să fie îmbrăcaţi în ţinută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea şi filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

    Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

    Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

    La înmormântare vor participa peste 100 de personalităţi. Printre acestea se află şi Prinţul Charles, dar şi un reprezentant al Casei Regale din Spania.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Depistat băut la volan

    Reținut pentru ultraj

    Au furat un cazan de țuică

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: