Acasa / News Alert / Trei ani cu executare pentru un fost adjunct al Poliţiei

Trei ani cu executare pentru un fost adjunct al Poliţiei

Fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, a fost condamnat, astăzi, la trei ani de închisoare cu executare de către Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea, prin care judecătorii au admis apelul DNA împotriva deciziei iniţiale a Tribunalului Bucureşti, fiind definitivă, informează Mediafax.

Procurorii DNA l-au acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi încercat să favorizeze doi administratori ai unui restaurant din Sectorul 6. Decizia, una definitivă, vine după ce, în luna martie, Tribunalul Bucureşti îl condamnase la trei ani cu suspendare, DNA formulând apel.

Alături de fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, în dosar au mai fost condamnate alte două persoane, Eduard Alexandru Zamă la doi ani cu suspendare şi Dan Mihai Pencea, tot doi ani cu suspendare, la acesta din urmă fiind lăsată decizia iniţială a Tribunalului Bucureşti.

În cazul lui Eduard Alexandru Zamă a fost dispusă şi prestarea de muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, muncă ce va fi prestată în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor sau la Primăria Muncipiului Bucureşti- Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus confiscarea de la Roberto Ababei a sumelor de 24.800 lei, 3.795 de euro şi 320 de lire sterline.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*