Un urs stătea la taină în codru, cu-n vulpoi,
Vorbind ce importanţă prezintă amândoi.
– Eu sunt mult mai puternic, vulpoiule, ca tine,
Sunt regele pădurii şi-al muntelui, şti bine!
Venind un lup spre ei, le zise cu ocară:
– Eu sunt cea mai feroce, cea mai temută fiară!
Degeaba vă întreceţi în laude de sine,
Nici unul dintre voi nu-i mai viteaz ca mine!
– Dar eu sunt cel mai şmecher în chestii de tot soiul,
Le zise dând din coadă şi mârâind, vulpoiul.
– Nici unul nu-i ca mine, sunt laude prea multe!
Le zise capra neagră, suită-n vârf de munte.
Aţi fi voi mai puternici la gheare şi la colţi,
Dar eu am coarne tari şi vă împung pe toţi!
De sus, dând rotocoale, cu aripi larg deschise,
Un vultur prădător, jivinelor le zise:
– Ascult la voi ce spuneţi şi cum vă lăudaţi,
Dar eu sunt cel mai tare şi mândru din Carpaţi!
Oriunde v-aţi afla, pe piscuri sau coline,
Nici unul nu se-nalţă aşa de sus ca mine!
De fapt, hai să ne-ntrecem în pliscuri sau în gheare,
În coarne sau în colţi, ce are fiecare.
Bătându-se în grup, în mare hărmălaie,
Alicele, spre ei, curgeau într-una, ploaie!
Nici nu credea puşcaşul să aibă-aşa noroc,
Atâtea dobitoace grupate la un loc.
Morala este clară: Când în comunitate
Gâlceava e stăpână, cad capetele toate!
