spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAl doilea deputat de Gorj, în conflict cu Băsescu

    Al doilea deputat de Gorj, în conflict cu Băsescu

    Deputatul de Gorj şi liderul PSD Victor Ponta a depus o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Plângerea îl vizează şi pe şeful Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală(ANAF), Sorin Blejnar. Ponta îi acuză pe cei doi de „instigare la abuz în serviciu, ameninţare şi şantaj”. Un alt parlamentar de Gorj, care a intrat în conflict cu Băsescu a fost şi Mugurel Surupăceanu, acesta fiind dat în judecată de preşedinte pentru acuzaţiile aduse, de favorizare a consumului de droguri uşoare.

    Victor Ponta, preşedintele PSD şi deputat de Gorj, în acelaşi timp, a depus, la sfârşitul săptămânii, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a lui Sorin Blejnar, preşedintele ANAF. Potrivit unor informaţii PSD, principalele acuzaţii ar fi ameninţare şi şantaj din partea şefului statului şi a preşedintelui ANAF. „La întâlnirea de la Cotroceni cu Traian Băsescu şi, ulterior, domnul Blejnar, am fost avertizat, am fost ameninţat, prevenit de amândoi că am probleme cu contracte cu Turceni şi Rovinari, că am obţinut bani ilegal. Am aşteptat ca ANAF-ul să verifice toate documentele pe care le-am pus imediat la dispoziţie, am primit procesul-verbal de la ANAF pe care-l depun la dosarul penal, din care rezultă că toate aceste afirmaţii ale lui Traian Băsescu şi ale lui Sorin Blejnar au fost nu numai neadevărate, dar au reprezentat o instigare la comiterea unui abuz în serviciu împotriva mea”, a declarat Victor Ponta, după depunerea plângerii penale, conform Realitatea Tv. Victor Ponta şi Dan Şova au fost acuzaţi că au încasat sume mari de bani şi nejustificate de la cele două complexuri energetice. Ponta a fost chemat la ANAF să dea explicaţii, dar ulterior cercetările nu au fost duse la bun sfârşit. Ponta a negat orice legătură între el şi Rovinari şi Turceni. Mai mult decât atât, Ponta consideră că atât Băsescu cât şi Blejnar au încălcat legea şi trebuie să răspundă ca orice cetăţean. Deputatul de Gorj a intrat în conflict cu şeful ANAF, Sorin Blejnar, în timpul controalelor din vămi. Atunci Sorin Blejnar îl acuza pe Ponta că a primit o sponsorizare din partea unei firme, care i-ar fi dat o maşină de raliu, acuzaţie negată şi de preşedintele PSD şi de dealerul de maşini. Potrivit Constituţiei, preşedintele României se bucură de imunitate şi poate fi pus sub acuzare doar de Parlement pentru înaltă trădare. Blejnar susţine însă că Ponta ar fi încă sub lupa ANAF. „Mai sunt investigate şi nişte sponsorizări mai sunt şi aşa zise aspecte. Eu sunt dispus, dacă Ponta pune la dispoziţie documente să încalc pentru prima dată în viaţa mea secretul fiscal să pun şi eu documente la dispoziţie. Vorbesc de sponsorizări pentru domnul Ponta. Ilegale? Da. Foarte multe”, a încheiat Blejnar pentru Realitatea Tv.

    Ruşeţ : „nu văd ce infracţiune să fi săvârşit Traian Băsescu şi Sorin Blejnar”

    În urma plângerii depuse, liderul Ion Ruşeţ a precizat că ceea ce a făcut Victor Ponta este un demers politicianist. „Nu văd să fi săvârşit vreo infracţiune Traian Băsescu sau Sorin Blejnar. Nimeni nu poate să spună că Şova nu a avut contracte cu cele două complexuri energetice. Este adevărat că « Şova şi Asociaţii » au avut contracte la complexe, în perioada 2007-2008. Este clar că la « Şova şi Asociaţii », Victor Ponta era senior partener. Nu ştiu să fi avut lucrări la complexuri, dar Casa Şova a avut”, a precizat liderul democrat liberal. În plus, Ruşeţ a mai declarat că s-au efectuat controale de către organele abilitate şi dosarul a fost înaintat la DNA. Preşedintele executiv Ion Călinoiu sare în apărarea şefului de la centru şi consideră că „Ponta este vânat politic de către actuala putere şi de preşedintele Traian Băsescu”. „Puterea face recomandări pentru ai lor şi ameninţări pentru opoziţie”, a mai declarat Călinoiu.

    Ponta, al doilea parlamentar de Gorj, în conflict cu Băsescu

    În mai 2010, la Judecătoria Sectorului 5, preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, pentru acuzaţiile aduse de acesta Preşedinţiei, de favorizare a consumului de droguri uşoare. După un an de judecată, instanţa Sectorului 5 a respins, luni, ca neîntemeiată acţiunea formulată de preşedintele Traian Băsescu, prin care cerea daune morale deputatului Mugurel Surupăceanu pentru afirmaţiile făcute de acesta privind tolerarea de droguri uşoare. După pronunţarea sentinţei, deputatul Mugurel Surupăceanu a afirmat că apreciază curajul pe care l-a avut judecătoarea, decizia demonstrând că mai există democraţie în România. „Sper că azi e începutul unei noi lupte împotriva drogurilor. Am reuşit să demonstrăm că putem să câştigăm o bătălie chiar şi cu preşedintele statului, care, din păcate, se află de cealaltă parte a baricadei, în lupta împotriva drogurilor”, a declarat Mugurel Surupăceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: