spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesBătălia referendumurilor! PNL vrea dizolvarea Consiliului Local Târgu Jiu, PSD vrea demiterea...

    Bătălia referendumurilor! PNL vrea dizolvarea Consiliului Local Târgu Jiu, PSD vrea demiterea lui Romanescu

    Referendumul de dizolvare a Consiliului Local Târgu Jiu, temă de discuție în Biroul Politic Municipal al organizației județene PNL. Consilierul local Mihai Paraschiv nu renunță la ideea de a scăpa de colegii pesediști care îi pun bețe-n roate primarului liberal Marcel Romanescu. Acesta speră ca în ședința de partid de astăzi să obțină girul colegilor pentru strângerea semnăturilor necesare demarării referendumului.

    După ce președintele organizației județene a PNL, Dan Vîlceanu, i-a întors spatele, afirmând că nu e cazul ca liberalii să organizeze un referendum, Mihai Paraschiv dă înainte cu propunerea sa de dizolvare a Consiliului Local Târgu Jiu. Acesta susține că va încerca să-și convingă colegii de nevoia organizării unei astfel de acțiuni, pentru a-și respecta angajamentele luate față de electoratul care i-a votat. „Voi propune discuții în acest sens colegilor mei din Biroul Politic Municipal. Este normal să luăm decizia acolo, cel mai important punct de vedere îl va avea domnul primar, pentru că dânsul știe mai bine cum se desfășoară treaba cu consilierii locali. Această discuție va avea loc în contextul în care pentru validarea unui astfel de referendum va fi nevoie de un cvorum de 30% din numărul cetățenilor înscriși pe listele electorale permanente. Fiecare va avea dreptul să-și susțină punctul de vedere. Cred că suntem cel mai democratic partid și se va lua decizia în urma votului colegilor”, a declarat Mihai Paraschiv.

    Referendum pentru demiterea primarului

    De cealaltă parte, social-democrații gorjeni, prin vocea consilierului Pasti, anunță și ei război liberalilor. Alesul crede că, dacă se va ajunge la astfel de acțiuni, pesediștii se vor răscula și vor cere și ei organizarea unui referendum. „A pleca pe o cale de referendum e o mare greșeală din partea liberalilor, pentru că se va bulversa toată viața politică și administrativă a municipiului. Atunci și pesediștii o să ceară să facem referendum să-l demitem pe Romanescu. Se poate ajunge și la lucruri de astea. E perfect legal, dacă tu dizolvi Consiliu Local și noi putem să cerem să plece primarul, să vedem pe cine alege lumea. Eu cred că nu vor reuși să strângă nici măcar numărul de semnături necesare. E problema lor, electoratul îi va sancționa drastic”, susține Cristian Toader Pasti.

    „E care pe care”

    Lupta dintre cele două tabere nu aduce nimic bun cetățenilor, care, sătui de clasa politică din Gorj, asistă nepăsători la luptele politice dintre aleși. De altfel, consilierul liberal Eduard Berca recunoaște că Primăria a devenit ringul de luptă dintre cele două partide politice. „E care pe care! E modul de gândire al celor de la PSD. Încă o dovadă a faptului că nu sunt acolo pentru interesul general, ci doar pentru interesul personal”, a declarat Berca.

    Primarul e pașnic

    Deși discuția îl vizează în mod direct, primarul Marcel Romanescu preferă să fie rezervat în declarații. Acesta ar vrea să aibă susținere în Consiliul Local, însă, pe de altă parte, nu și-ar pune consilierii PSD în cap. „Este o discuție care se va purta în cadrul Biroului Municipal. În primă fază vor fi discuții. Eu, tehnic, consider că este foarte greu de realizat un astfel de demers, dar vom vedea azi, în cadrul acestei ședințe. Nu vreau să comentez poziția PSD”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: